vineri, 16 martie 2012

Patrimoniul UNESCO

În 2012 se împlinesc 40 de ani, de când Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), a propus un plan de protejare a bunurilor culturale din lume, prin "Conveţia despre Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural".  Încă din acel an a fost creată o listă de bunuri şi locuri care aparţin patrimoniului mondial, sau Patrimoniului Comun al Umanităţii, așa cum mai este utilizat. Lista completă poate fi consultă aici.
De atunci, lista a fost mereu îmbunătățită, alte și alte locuri au fost adăugate din aproape toate țările lumii. Conform ultimelor actualizări (martie 2012), lista conține 936 de locuri protejate, despre care Comitetul UNESCO consideră că au o valoare excepțională. Dintre acestea, 725 de locuri au o valoare culturală, 183 naturală iar 28 au o valoare mixtă.
România are și ea pe listă o serie de sit-uri protejate UNESCO. Acestea sunt: Delta Dunării, Mănăstirile din Moldova, Mănăstirea Horezu, Satele și bisericile fortificate din Transilvania, cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric al Sighișoarei și Bisericile de lemn din Maramureș. Cu siguranță România are mult mai multe locuri care ar merita să fie pe acestă listă. Rămâne ca autoritățile competentă să facă ceva în acest sens.
Consider că este un privilegiu să vizitezi astfel de locuri. Din acest punct de vedere mă consider un norocos. De-a lungul anilor am avut șansa să vizitez nu mai puțin de 21 de zone protejate UNESCO. Acestea sunt: Mănăstirea Horezu; Biserica de lemn din cadrul Mănăstirii Bârsana din Maramureș; Centrul istoric al orașului Sighișoara; Bisericile Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, Putna din Moldova (România);  Centrul istoric al Vienei și Palatul Schonbrunn (Austria); Grand Place din Bruxelles (Belgia); centrul vechi din Praga (Cehia); centrul vechi din Cracovia, lagărele Auschwitz – Birkenau (Polonia); malurile Dunării din Budapesta (Ungaria); centrul istoric al Istanbulului (Turcia); centrul vechi din Porto și Guimaraes (Portugalia); Parcul Național Plitvice Jezera, orașul vechi Trogir, Palatul lui Dioclețian din Split, catedrala ”Sf.Iacob” din Sibenik (Croația); La Lonja de la Seda din Valencia (Spania).
Desigur, a face fotografii în astfel de locuri este de asemenea un privilegiu. Mă bucur că am avut o astfel de șansă. În rubrica pe care o inaugurez, voi scrie despre locurile acele locuri din Patrimoniul UNESCO văzute de mine și voi posta fotografii de asemenea făcute . Până atunci, puteți arunca o privire aici pentru a vedea câteva poze din  centrul vechi al orașului Porto, sau aici pentru centrul vechi al orașului Guimaraes (capitala culturala în 2012 alături de Maribor) sau aici pentru La Lonja de la Seda din Valencia. Sunt pozele mele postate pe site-ul www,ourplacephotos.org, specializat în fotografii ale locurilor din Patrimoniul Mondial al Umanității.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...