duminică, 30 septembrie 2012

România văzută de mine (5) - Amintiri de la Sărbătoarea Castanelor


În aceste zile se desfășoară la Baia Mare cea de a XX-a ediție a celui mai mare festival din nordul României: Sărbătoarea Castanelor. Fiind o ediție aniversară, sărbătoarea a durat mai mult ca în anii trecuți, aceasta desfășurându-se în perioada 24-30 septembrie 2012. Programul complet al manifestărilor se poate consulta aici. Evenimentul se desfășoară în paralel cu o altă manifestare tradițională Toamna Băimăreană


Sălajul turistic (16) - Festivalul Roman Zalău Porolissum


Prima zi 
Festivalul Roman Zalău Porolissum, aflat la a VIII-a ediție, a debutat la Zalău vineri 21 septembrie 2012 cu o masă rotundă cu tema ”Modalități de promovare a Castrului Roman ”. Aceasta a avut loc la Casa Municipală de Cultură, clădire proaspăt renovată de primăria Zalău.

 De la ora 17, Festivalul Roman a fost deschis oficial pe scena amplasată în parcarea din spatele primăriei. Aici a evoluat formația de dansuri antice Nimfele Daciei care în ultimii ani a participat la diverse festivaluri asemănătoare. Poate ce-a mai importantă prezență a lor a fost la Roma (Festivalul Natale di Roma). Au mai participat la Festivalul Cetăților Dacice de la Cetatea de Baltă sau la Eagle on the Danube de la Svishtov (Bulgaria). Pe scenă au mai urcat trupa de teatru EOS a Bibliotecii Județene ”Ioniță Scipione Bădescu”  Zalău și formația Menestrelii a Liceului de Artă ”Ioan Sima” Zalău care a susținut un recital de muzică veche.

Nimfele Daciei

miercuri, 19 septembrie 2012

Sălajul turistic (15) - Avanpremieră Festivalul Roman Zalău - Porolissum


Este deja o tradiție ca la Zalău să se organizeze în fiecare an un Festival Roman. Proximitatea Castrului Roman de la Porolissum obligă autoritățile locale să gândească strategii de promovare turistică a urbei de la poalele Meseșului care nu pot ocoli trecutul roman al zonei. Existența Limesului, a frontierei Imperiului Roman pe culmile Munților Meseș, a complexului arheologic de la Porolissum – Moigrad, la doi pași de Zalău, sunt tot atâtea oportunități ce trebuie exploatate turistic.

Ideea de a avea un Festival Roman, de a oferi publicului un eveniment cultural bazat pe reenactment (reconstituire istorică) a fost pusă în practică de către Primăria Municipiului Zalău încă din anul 2005 când a avut loc prima sa ediție. La început, Festivalul Zilele Romane și Zilele Cetății se sărbătoreau împreună, în preajma zilei de 1 august.

marți, 18 septembrie 2012

Sălajul turistic (14) - Porolissum


Complexul Arheologic Porolissum, este localizat în perimetrul localității Moigrad din comuna Mirșid. Distanța față de municipiul Zalău, reședința județului Sălaj este de aproximativ 15 kilometri, ceea ce explică încercările oficialităților locale zălăuane de a face din Porolissum, un brand turistic al Zălăului.


luni, 17 septembrie 2012

Sălajul turistic (13) - Festivalul Cepei - Pericei


Comuna Pericei are în componență 4 sate: Perice – centrul de comună, Periceiu-Mic, Bădăcin și Sici. Centrul de comună este situat la o distanță de 22 kilometri de municipiul Zalău și la doar 5 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei. 

Stema comunei Pericei

vineri, 14 septembrie 2012

Sălajul turistic (12) - Porolissvm Fest 2012


Orașul Zalău se află localizat foarte aproape de Castrul Roman de la Porolissum - Moigrad. Aici, pe dealul Pomăt, la marginea imperiului, s-a construit inițial o tabără militară în anul 106 în timpul luptelor daco-romane. În mai puțin de 20 de ani, orașul Porolissum care s-a dezvoltat în vecinătatea castrului a devenit capitala provinciei Dacia Porolissensis sub domnia împăratului Hadrian. Chiar dacă romanii s-au retras din Dacia în anul 217, sunt dovezi care atestă faptul că orașul a fost locuit câteva sute de ani după aceea. Și acum la peste 1900 de ani de la înființare, Castrul Roman de la Porolissum este foarte bine conservat.


miercuri, 12 septembrie 2012

Sălajul turistic (11) - Excursia ”Descoperim Sălajul cultural, istoric, etnografic...”


Județul Sălaj dispune de locuri deosebite, cu mare potențial turistic. Despre unele știe toată lumea, sunt intens popularizate, despre altele se știe mai puțin. Pe unele le vizităm frecvent, altele rar sau chiar de loc. Săptămâna trecută am avut privilegiul de a străbate județul timp de trei zile cu ocazia unei excursii realizate la 10 obiective turistice.

”Descoperim Sălajul cultural, istoric, etnografic...” a fost tema excursiei efectuate cu un grup de 29 de elevi și 8 profesori proveniți de la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Zalău, Grup Școlar ”Cserey-Goga” Crasna și Grup Școlar ”Octavian Goga” Jibou. Excursia este una din activitățile din cadrul proiectului educațional ”Descoperim Sălajul și Patrimoniul Mondial UNESCO” pe care cele patru școli îl implementează în parteneriat cu instituții publice locale și județene și cu sprijinul unor societăți comerciale.

afișul de promovare al excursiei


duminică, 9 septembrie 2012

Sălajul turistic (10) - Satul Sălăjean

Inițiativă a Consiliului Județean Sălaj, manifestarea ”Satul Sălăjean” a ajuns în anul acesta la a VI-a ediție. An de an, manifestarea s-a dezvoltat grație unui management de succes și a unei promovări de anvergură. Dacă edițiile trecute s-au desfășurat în diverse locații, ultima fiind în cadrul Complexului Arheologic de la Porolissum – Moigrad, pentru ediția din acest an a fost aleasă curtea interioară a fostului Centru Militar, astăzi Centrul de Dezvoltare Culturală și Turistică. 



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...