joi, 9 mai 2013

O zi în Capitala Europei


Ziua de 9 mai are o triplă semnificație. În memoria poporului român această zi reprezintă Ziua Independenței, la 9 mai 1877 România își declara Independența față de Înalta Poartă prin cuvintele istorice ale ministrului de externe din acea vreme, Mihail Kogălniceanu rostite în Parlament: ”în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Tot pe 9 mai, de data aceasta în 1945, se încheia cel de-al II-lea război mondial, prin semnarea actului de capitulare a Germaniei. În amintirea acelei zile, se serbează la această dată Ziua Victoriei, ziua în care se reinstaurează pacea în Europa după 6 ani de război total.

Cinci ani mai târziu, pe 9 mai 1950 se pun germenii a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană, printr-un discurs ținut la Paris de către ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, care propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Propunerea lui Schuman de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Pentru a comemora acea zi istorică, pe 9 mai se sărbătorește Ziua Europei.



Uniunea Europeană ca organism suprastatal nu are oficial o capitală, însă prezența la Bruxelles a unor importante sedii ale instituțiilor europene, fac din capitala Belgiei și capitala neoficială a Europei. Aici își au sediile Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene. De asemenea trei sferturi din activitatea Parlamentului European se desfășoară aici.





O vizită la Bruxelles poate fi o experiență interesantă pentru orice turist. Am avut șansa ca în octombrie 2009, să ajung să vizitez sediul Parlamentului european în cadrul unui proiect adresat multiplicatorilor de opinie, așa cum sunt considerați inspectorii școlari. A fost o oportunitate de a vizita atât instituțiile europene, în speță Parlamentul European de la Bruxelles și Strasbourg, dar și obiective turistice din cele două orașe sau din orașele tranzitate (Budapesta, Praga, Karlovy Vari, Koln sau Viena). Bruxelles-ul este un oraș cosmopolit, cu o arhitectură ce îmbină vechiul oraș medieval ce gravitează în jurul celebrei La Grand Place, cu orașul modern, european cu clădiri de oțel și sticlă. Fiecare din cele două părți ale orașului fascinează pe oricine le vizitează. Nicăieri în Europa, mottoul ”unitate în diversitate” nu este mai actual. Chiar dacă am stat în Bruxelles doar o zi, alocată vizitei în fugă a celor două zone distincte ale orașului, a fost suficient să-i descopăr farmecul aparte.



Prima parte a zile, cea oficială, a fost dedicată vizitei la sediul instituțiilor europene. Am fost așteptați la ora fixată de un oficial al Unității Vizite din cadrul Parlamentului European, care după controlul strict de securitate, ne-a condus în holul spațios al clădirii moderne. Aici, am remarcat imediat cele 27 de drapele ale țărilor membre UE, printre care și cel al României. Nu am simțit niciodată sentimentul patriotismului mai pregnant ca atunci când mi-am făcut poză cu drapelul țării mele. Am remarcat de asemenea în acest spațiu generos de primire, că aveai acces la o serie de materiale informative legate de instituțiile Uniunii Europene, editate în toate limbile oficiale, inclusiv în limba română. Apoi, după explicațiile de rigoare și vizionarea unui material extrem de interesant despre istoria Uniunii Europene și al instituțiilor acesteia, am fost conduși în sala de ședințe a Parlamentului European. 



Am fost uimiți de grandoarea și măreția acesteia. Era liberă, gata pregătită pentru una din sesiunile ce urmau să aibă loc aici, așa că am putut-o admira în voie. La ieșire, am fost conduși printr-un pasaj ce făcea legătura dintre diversele clădiri de birouri, spre centrul de informare a Uniunii Europene. Aici, ne-am comportat ca și cum nu mai văzusem niciodată materiale de promovare ale Uniunii Europene. Am adunat tot ce se putea aduna, până ce ne-am dat seama că suntem ridicoli cu brațele pline de pliante, de hărți și DVD-uri. Ce să faci, mania românilor care adună tot ce este gratis…





În a doua parte a zilei am vizitat centrul orașului Bruxelles. Chiar dacă nu am avut decât 2-3 ore la dispoziție, am putut lua pulsul turistic al capitalei Belgiei. Desigur, punctul central este La Grande Place – una dintre cele mai mari și mai frumoase piețe medievale europene. Cu o lungime de 110 metri și o lățime de 68 de metri, piața este dominată de Primăria orașului care domină zona cu un turn de 96 de metri având în vârf statuia Arhanghelului Mihail ucigând un demon. 



Celelalte clădiri, având stiluri arhitectonice diferite de la gotic la baroc și la stilul Ludovic al VI-lea, sunt opera breslelor orașului care au reconstruit piața distrusă în urma asediului din 1695. Pe latura opusă a Primăriei se află o altă construcție superbă, Casa Regală – construită ca simbol al puterii ducale. Piața Mare este considerată a fi unul din simbolurile orașului alături de Menneken Pis și Atomium. Întreaga piață este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici, la fiecare doi ani, se așterne un superb covor de flori realizat din aproximativ un milion de begonii. Primul ”covor de flori” a fost realizat 1971 și datorită popularității de care s-a bucurat, tradiția a continuat.





M-am lăsat pierdut pe străduțele întortocheate cu iz medieval, pline de magazine de souveniruri și de patiserii în care se vinde cea mai delicioasă ciocolată, în căutarea uneia dintre cele mai ciudate statui. Este vorba de o micuță statuie ce înfățișează un băiețel gol care urinează. Oricât de ciudat vi s-ar părea, statuia numită Menneken Pis reprezintă simbolul orașului Bruxelles. Se spune că în  secolul al XVII-lea, olandezii au vrut să dea foc cetății. Un copil pierdut rămas în afara zidurilor a urinat pe fitil, salvând orașul și devenind celebru. Periodic, cu ocazia diferitelor evenimente, Menneken Pis este îmbrăcat în diverse costume, existând peste 750 de costume ce se păstrează în Casa Regală din Piața Mare. De-a lungul anilor, statuia a fost îmbrăcată în diverse costume reprezentând un husar (pentru a marca președinția ungara a Uniunii Europene), în costumul lui Elvis Presley, în costumul lui Mozart, a purtat echipamentul formației de fotbal Anderlecht sau i-a reprezentat pe Cristofor Columb, pe Nelson Mandela sau chiar pe Moș Crăciun. Actuala statuie din bronz este opera sculptorului Jerome Duquesnoy și datează din 1619.




După ce am admirat și am fotografiat din toate pozițiile, simbolul orașului, am continuat plimbarea fără a avea o țintă anume, pe străzile extrem de pitorești ale orașului. La un moment dat, am dat de Galeriile St.Hubert – un exemplu tipic de arhitectură din secolul al IX-lea. Galeria este de fapt o mică stradă acoperită delimitată de clădiri ce au un rol dublu: parterul este destinat spațiilor comerciale iar etajele sunt destinate apartamentelor de locuit. Galeriile St.Hubert sun opera arhitectului Jean-Perre Cluysennar și au fost deschise oficial în 1847. Chiar și azi, galeriile atrag turiștii prin magazinele de lux, prin cafenelele și restaurantele selecte.


În drum spre locul de întâlnire cu ceilalți colegi am remarcat o superbă biserică în stil gotic a cărei fațadă amintește de celebra Notre Dame din Paris. Cum am o slăbiciune pentru bisericile gotice, n-am rezistat tentației de a arunca o privire în interior.  Catedrala Sf. Michael și Sf.Gudula  – căci despre ea este vorba – este o superbă biserică gotică, la care se ajunge printr-o scară amplă construită în 1861. Cele trei porți de intrare au toate elementele specifice stilului gotic: ferestre ogivale, galeria statuilor reprezentând sfinți etc. Interiorul este grandios, nava centrală fiind susținută de două rânduri de câte 6 coloane decorate cu statui reprezentând sfinți. Biserica datează din 1047 când aici au fost aduse moaștele Sf.Gudula; în secolul al XIII-lea biserica a fost renovată în stil gotic, fațada fiind terminată abia în secolul al XV-lea.







Chiar dacă Bruxelles are o mulțime de monumente, muzee și obiective arhitectonice de o certă valoare, timpul scurt în care l-am vizitat și programul ”oficial” dedicat vizitei la sediul Parlamentului European, nu mi-au permis să vizitez și alte obiective. Doar în treacăt am văzut Atomium, celebra structură metalică ce reprezintă o unitate a unui cristal de fier. Din punct de vedere geometric are forma unui cub ce are la fiecare colț și în centru câte o sferă din oțel cu diametrul de 18 metri, legate între ele prin tunele de-a lungul celor 12 muchii ale cubului. Cu o înălțime de 102 metri, structura a fost realizată în 1958 cu ocazia Expoziției Mondiale organizate la Bruxelles. În interiorul câtorva din cele 9 sfere sunt spații cu destinații diverse: săli de expoziții permanente și temporare, săli de evenimente, restaurant sau terasă panoramică. Atomium a devenit extrem de popular fiind unul din simbolurile orașului.



Fără îndoială, ”capitala Europei” este o destinație turistică importantă a bătrânului continent, atât din punct de vedere al monumentelor arhitectonice medievale dar și datorită construcțiilor noi, moderne ce adăpostesc sediile unor importante instituții europene. Ar trebui să fie un oraș vizitat de orice călător care se respectă.







Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...