luni, 15 iulie 2013

Porolissum Fest 2013 - ziua 2: prezentarea trupelor de reenactment

Ediția din acest an a festivalului de reconstituire istorică Porolissum Fest, organizat de către Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, printr-o finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), sub genericul ”Daci vs. Romani 1925 de ani de la primele confruntări” a constituit prilejul prezentării trupelor de reenactment prezente la festival.





Duminică, 7 iulie 2013, pe la orele amiezii, complexul arheologic de la Porolissum a fost pur și simplu invadat de iubitorii de istorie antică, zălăuani dar și veniți din județele limitrofe. Deși urmăresc festivalul de câțiva ani, niciodată nu am văzut atât de multe mașini în incinta complexului arheologic Porolissum. Au fost atâtea mașini parcate de-a lungul drumului roman, încât, la un moment dat, jandarmii care asigurau ordinea în zonă, au fost nevoiți să-i lase pe turiști să intre cu mașina pe drumul ce duce la Amfiteatru. Desigur, altfel ar fi stat lucrurile dacă proiectul demarat de Consiliul Județean Sălaj, proiect intitulat ”Circuitul castrelor romane din județul Sălaj” ar fi fost într-o stare mai avansată de implementare. Oricum, prezența unui public atât de numeros, la un evenimnet cultural-istoric, este de apreciat. 



A doua zi a festivalului Porolissum Fest, a atras publicul printr-un program diversificat, pentru toate vârstele, din care nu au lipsit paradele, demonstrațiile de luptă, muzica și dansul antic dar și simulări ale luptelor purtate de daci și romani în prima confruntare, cea de la Tapae din anul 88, concertele de muzică rock sau proiecțiile de filme istorice. 


Împăratul Domițian și curtea sa pe scena de la Porolissum


cel mai tânăr soldat roman

Deschiderea oficială a festivalului, a avut loc în Amfiteatrul roman, acolo unde încă din ziua anterioară a fost amenajată o scenă. Pentru a se evita problemele de anul trecut, când sub un soare arzător, turiștii s-au prăjit la propriu, organizatorii au amenajat două corturi de unde, cei mai în vârstă sau cei cu probleme au putut urmări de la umbră spectacolul. Cred că acest mic amănunt a contribuit decisiv la creșterea afluxului de spectatori, am auzit cu urechile mele cum cei care au venit la Porolissum îi îndemnau pe cei nehotărâți, de acasă, să vină ”că este umbră”.





Lupii Daciei

Prezent la deschiderea oficială, președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Tiberiu Marc spunea: ”Porolissum este pentru arheologi o mare provocare, pentru publicul larg un loc în care poate vedea reconstituirea unor momente. Îi felicit pe colegii noștri de la muzeu, care au reușit să provoace și să aducă aici un public mai numeros care să vadă o confruntare militară și alte lucruri interesante, încercăm în fiecare an să aducem ceva nou.” Nu este un secret pentru nimeni că reprezentanții Consiliului Județean Sălaj și-au propus să facă din complexul de la Porolissum port-drapelul turismului sălăjean. Însuși președintele acestuia, este optimist în ce privește finalizarea proiectelor pe care instituția pe care o conduce le implementează. Tiberiu Marc: ”Dacă nimic imprevizibil nu se va întâmpla, poate într-un an de zile iubitorii istoriei și cei care doresc să știe mai mult despre Porolisuum și despre perioada de glorie a acestor locuri, vor putea să vadă un lucru mai inedit, un lucru spectaculos din punct de vedere tehnic, și în timp, dacă totul va decurge așa cum ne-am propus, să reușim să reconstituim în mărime naturală obiective care au fost aici sau în alte locuri ale Imperiului Roman.” 


Tiberiu Marc - președintele Consiliului Județean Sălaj

Directorul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, doamna Corina Bejinariu, a adresat publicului prezent câteva cuvinte: ”Încercăm să vă oferim și la această ediție, un program complex ce este structurat și pe o zonă de diversitate, încercând să atingem toate categoriile de public care ar putea fi interesate de ceea ce se întâmplă la Porolissum. Evenimentul este centrat pe ceea ce înseamnă reconstituirea istorică și sigur că scopul proiectul este acela de a promova Porolissum-ul în diferite forme.[...] Sperăm să petreceți o zi frumoasă, sub sloganul pe care-l propunem în fiecare an ”retrăiește istoria alături de noi” și speranța noastră a celor de la muzeu, poate cea mai mare speranță, este aceea că împreună vom învăța să iubim, să respectăm valorile de patrimoniu, să le păstrăm, să avem grijă de ele, pentru a putea transmite mai departe, pentru că tot ce vedeți dumneavoastră aici este identitatea noastră”.


Corina Bejinariu - directorul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău

După alocuțiunile oficialităților, a urmat conform programului, elogiul adus împăratului Domițian de către trupa de dans antic Nimfele Daciei și de către trupa de teatru antic Eos. Conform scenariului, împăratul Domițian - pe timpul căruia au avut loc primele confruntări dintre Daci și Romani - apare pe scenă înconjurat de curtea sa și primește elogiul celor prezenți. Despre Nimfele Daciei, formația de dans antic, ce reprezintă cu succes Zalăul la diferite evenimente de reconstituire istorică din țară și străinătate, am mai scris. Însă, fetele reușesc să impresioneze de fiecare dată. Pe muzica și dansul Nimfelor Daciei, sunt prezentate aspecte din viața împăratului Domițian. Urmează un recital de ode, aduse împăratului de către trupa de teatru antic Eos, a Bibliotecii Județene ”Ioniță Scipione Bădescu” Zalău. 


Nimfele Daciei

trupa de teatru antic Eos

A urmat apoi prezentarea trupelor de reenactment. S-a început, așa cum era firesc cu Terra Dacica Aeterna (TDA) - cea mai veche trupă de reconstituire istorică din România, care activează din 2007. Trupa reconstituie aspecte din viața romană dar și din viața dacilor. Este prezentă la acest festival cu o unitate a Legiunii V Macedonica dar și de colegii din trupa de daci. Au fost simulate diverse manevre militare dar și o scenă de luptă dintre cele două tabere. La final, a fost salutat publicul prezent dar și împăratul. Ca de fiecare dată, Terra Dacica Aeterna a făcut spectacol și au fost aplaudați la scenă deschisă de către cei prezenți. 


Terra Dacica Aeterna Cluj-Napoca: legionari romani



Terra Dacica Aeterna Cluj-Napoca: trupa de daci

confruntare între daci și romani

Terra Dacica Aeterna salută publicul



Au intrat în scenă apoi, Legiunea XIII Gemina ce reprezintă Apvlvm (Alba Iulia) - cea mai nouă trupă de reenactment, ce a luat ființă în anul 2012, printr-un proiect finanțat de AFCN. Trupa este prezentă pentru prima dată la Porolissum, după ce în urmă cu doar o săptămâna a organizat primul festival la Apulum. Spre diferență de celelalte trupe, cei de la Apulum au impresionat prin faptul că au ca membru pe cel mai tânăr ”soldat roman” pe care l-am văzut până acuma. Îl cheamă Luca și este băiatul unuia dintre membrii trupei. Demonstrația celor din Legiunea XIII Gemina a constat în prezentarea structurii armatei romane, a echipamentului pe care-l poartă centurionul sau legionarul. Au fost executate apoi diverse manevre, la comanda lui Luca dar și a unei fetițe din public. 


Legiunea XIII Gemina  Apvlvm (Alba-Iulia)


centurion: Legiunea XIII  Gemina





Asociația ”Amicii Muzeului” Zalău, înființată în 2011, a participat la festival cu cele două trupe, una de romani: Cohors III Campestris Civivum Romanorum Milliaria - ce reconstituie unitatea militară ce a staționat la Porolissum; și cu trupa de daci: Lupii Daciei. Președintele asociației, cercetătorul științific Dan Crișan-Băcueț a fost cel care a prezentat trupa de romani: ”Am ajuns din nou acasă la noi, la Porolissum, după ce am participat la Festivalul Cetăților Dacice de la Cricău și la prima ediție a Festivalului de la Apulum. Cohors III Campestris Civivum Romanorum Milliaria este o unitate de elită din cadrul unităților auxiliare, fiind compusă din 1000 de oameni, toți fiind cetățeni romani. Din informațiile noastre, unitatea a staționat la Porolissum încă înainte de anul 230 și a rămas până când Dacia a fost părăsită de împăratul Aurelian”. Printre manevrele prezentate, cel mai impresionant moment a fost acela în care a fost salutat publicul. Nicăieri celebrul salut ”Ave Porolissum” ce s-a auzit peste tot în țară, cu ocazia diverselor festivaluri sau târguri de turism,  sau în străinătate, nu sună mai frumos decât aici, acasă, la Porolissum. A fost prezentat apoi unul dintre componenții trupei, ce diferă de ceilalți prin faptul că are două pene roșii la coif. Este ofițerul ce urmează la comandă după centurion. Este deosebit prin faptul că are o mică poșetuță în care ține toate ordinele militare și parolele scrise pe tăblițe ceramice. Interesant a fost exercițiul prin care Luca, micul roman din Legiunea a XIII-a Gemina a fost urcat pe scuturile ”țestoasei” făcută de membri cohortei. 



intră în scenă Cohorh III Campestris Civivm Romanorum Milliaria






Au urmat apoi arcașii din formația ”Lupii Pustei” - Valea Ierului. Nu este prima dată când membrii acestei trupe ce reconstituie o unitate de arcași, vine la Porolissum. De fiecare dată au reușit să impresioneze publicul prin exerciții de tragere cu arcul foarte complexe. Zeci, chiar sute de săgeți au fost trase din toate pozițiile asupra țintei improvizate, care la sfârșitul exercițiului a fost purtată ca trofeu prin Amfiteatru.


arcașii de la Lupii Pustei




Lupii Pustei salută publicul

ținta cu săgețile trase, purtată ca un trofeu

Dar poate cel mai impresionant moment, a fost acela în care Amfiteatrul de la Porolissum a fost ”invadat” la propriu, așa cum probabil s-a întâmplat și în realitate după retragerea romană, de către hunii ce alcătuiesc trupa Vulturii din Călata. Singura trupă ecvestră, de reconstituire istorică, a surprins în mod plăcut prin exercițiile de luptă ce au presupus, dincolo de precizie și îndemânare, și o empatie a călărețului cu calul său. Au fost făcute demonstrații de tras cu arcul călare și de aruncare a suliței.








Din păcate nu am putut să rămân în continuare la celelalte momente ale festivalului. În scenă urmau să intre clujenii de la Virtvs Antiqva, iar apoi programul avea să continue cu lupte de gladiatori sau, la finalul zilei cu marea bătălie dintre romani și daci, simulând primul conflict de la Tapae. 





Rămân însă cu impresia că față de edițiile anterioare, în acest an a fost o mai bună organizare. Festivalul începe să crească, se știe deja în țară despre acesta și cea mai bună dovadă, este publicul numeros care vine să vadă scenele de reconstituire istorică. Felicitări organizatorilor!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...