Icoana din sufletul meu: Tabără de pictură la Iaz

În aceste zile se desfășoară la Iaz, comuna Plopiș, cea de a V-a ediție a Taberei de pictură pe sticlă ”Icoana din sufletul meu. Tradiție și originalitate”. Timp de 10 zile, în perioada 17-26 iulie 2014, 15 copiii de vârste diferite se află la Iaz, cazați în incinta Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea”. Nu este o tabără obișnuită așa cum s-ar crede la prima vedere, deși nu lipsește nimic din ingredientele unei experiențe de vacanță. La Iaz, în decorul dat de cele două case tradiționale românești, înconjurați de sute de obiecte ce alcătuiesc una dintre cele mai mari colecții etnografice din țară, copiii aflați în tabără, sunt îndrumați de Ligia Alexandra Bodea și de profesoara acesteia doamna Tripe Vidican Floare să descopere tainele pictării icoanelor pe sticlă.  

Ligia Alexandra Bodea alături de eleva ei, Olar Alexandra, clasa a III-a, din Zalău

Succesul edițiilor anterioare și solicitările din partea copiilor, care-și doresc să revină an de an la Iaz, i-au determinat pe organizatori, Asociația Alexandra Etno Iaz, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Școala Gimnazială Plopiș să organizeze și ediția din acest an. Nu este ușor, să te ocupi de 15 copii, cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani proveniți din medii sociale și culturale diferite. Nu este deloc ușor să-i cazezi, să le oferi trei mese pe zi, să le pregătești un program distractiv dincolo de orele de pictură, să-I însoțești în excursii, drumeții. Și mai cu seamă să încerci să-I educi, să-I determini să se obișnuiască cu rigorile unui program de lucru intens în vacanța de vară, când colegii lor de școală ”pierd vremea” pe acasă sau pe la bunici. Acesta este, din punctul meu de vedere marele merit al Taberei de pictură pe sticlă, pe care Ligia Alexandra Bode, ajutată de părinții ei, se încăpățânează să o organizeze an de an.

Totul a început în urmă cu câțiva ani, prin 2009. Ligia a fost mereu fermecată de icoanele pe sticlă, muzeul înființat de ea având printre exponate câteva zeci de astfel de bijuterii de artă populară. Nu s-a mulțumit doar să le colecționeze, a încercat și a reușit să deprindă meșteșugul realizării acestora. Meșteșug care nu i se potrivește oricui. A picta icoane pe sticlă, presupune dincolo de tehnica specială folosită, o apropiere de Dumnezeu, o experiență spirituală personală greu de descris în cuvinte. Nu este ca și cum ai picta un peisaj sau orice altceva, unde îți trebuie doar un model și inspirație. Aici este vorba de altceva, modelul nu este unul real, palpabil ci mai degrabă unul imaginar. O icoană trebuie ”să o vezi” înainte de a trasa pe sticlă prima linie sau de a pune prima pată de culoare. Tocmai de aceea cine realizează icoane pe sticlă trebuie să pună mult suflet dincolo de munca depusă.

Icoanele pe sticlă pictate de Ligia de-a lungul anilor

Am stat de vorbă cu Ligia într-o zi de duminică, de sărbătoarea Sfântului Ilie. Înconjurată de sutele de icoane realizate cu multă migală de ea, de-a lungul acestor ani, îmbrăcată într-un frumos costum popular, Ligia povestește începuturile unei pasiuni: ”printre obiectele pe care le colecționam în muzeu, erau și icoanele pe sticlă, cred că avem un numărmare, câteva sute. Multe dintre ele erau deteriorate. Mie îmi plăceau foarte mult, întotdeauna m-a fascinat pictura pe sticlă, mi se părea ceva foarte interesant și mai greu accesibilă. Am spus că trebuie să încerc să pictez pe sticlă, așa am început când eram în clasa a VIII-a. La ora de desen, profesoara ne-a întrebat dacă nu vrem să pictăm pe sticlă. Eu am fost prima care a ridicat mâna. Am pictat o iconiță așa cum am știut eu, am venit cu ea acasă unde părinții mei au fost încântați. Am mai făcut vreo două icoane, apoi m-am oprit. M-am dus la liceu și la ora de desen, doamna profesoară ne-a îndemnat din nou să pictăm pe sticlă. A fost momentul în care mi-am zis că trebuie să mă apuc de pictură pe sticlă, că trebuie să încerc.”

Ligia la biroul ei de lucru

Iar momentul a fost unul fericit. În vara anului 2009, Ligia a început să frecventeze cursul de pictură pe sticlă al doamnei profesoare Tripe Vidican Floare, de la Oradea. Prima icoană realizată sub îndrumarea doamnei profesoare a fost ”Cina cea de Taină”. O are și acum și ocupă un loc central printre celelalte zeci de icoane. Apoi au urmat altele, și altele, în prezent aproape doi dintre pereții camerei Ligiei sunt tapetați cu icoane pe sticlă realizate de ea. Coloritul acestora, scenele biblice reprezentate atrag atenția, crează un moment vizual plăcut. Impresionează cele 9 icoane care au fundalul identic, diferențiindu-se doar prin compoziția tabloului principal. Este vorba de un ”prăznicar”, un ciclu de icoane reprezentând cele 12 Praznice Împărătești. Pe peretele din camera Ligiei sunt deja realizate 9 astfel de icoane. În curând va completa seria.

Ligia nu s-a mulțumit doar să deprindă taina acestui meșteșug. A vrut mai mult. A vrut ca și alți copii să aibă șansa de a experimenta pictura pe sticlă, de a învăța tainele ei. ”Am început să pictez și am zis  - eu trebuie să împărtășesc și copiilor acest meșteșug, peste ani și ani, aici să fie o tradiție. Așa s-a născut ideea de tabără, iar anul acesta suntem, cu ajutorul bunului Dumnezeu, la a V-a ediție.”

Am vrut să văd cu ochii mei cum se desfășoară o lecție de pictură pe sticlă. Afară, în curtea din spatele casei, într-un foișor la o masă lungă de lemn, 12 dintre copiii din tabăra de la Iaz lucrează de zor. Ceilalți sunt acasă cu familiile lor, dar de mâine vor fi din nou toți. Este duminică după-amiază, într-o zi de sărbătoare. Lucrul copiilor este unul profund spiritual, ei pictează icoane pe sticlă. La umbra foișorului, fiecare își vede de lucrul său, urmărind cu coada ochiului ce face celălalt și mereu atenți la explicațiile profesoarei. Doamna profesoară Tripe Vidican Floare se plimbă de la unul la altul și pe un ton puternic, așa cum îi stă bine unui dascăl, împarte în stânga și în dreapta sfaturi. Uneori o face tăios, cu un ton dojenitor, atunci când observă că elevul nu respectă regulile. Alteori are cuvinte de laudă pentru cineva care a făcut ce I s-a spus. 

Ligia Alexandra Bodea și Lupou Georgiana, clasa a VII-a, Plopiș

Ciordaș Cosmina, clasa a VII-a, Marca

Major Ágota, clasa a VII-a, Nușfalău

Criste Oana, clasa a V-a, Belgia

Copiii sunt în stadiul în care ”aplică lumina”, trasează acele linii albe pe lângă contur, care ulterior vor da senzația de pictură realistă. Cum tehnica picturii pe sticlă este ”în oglindă”, se pictează pe suprafața care va fi spatele icoanei, elevii uită că ”lumina cade întotdeauna din stânga și de sus” însă ei trebuie să traseze aceste linii albe ”în dreapta și sus”. Unii, care sunt novici, uită acest amănunt esențial. Când vede acest defect, profesoara reia explicațiile ”în desen, în realitate, da aveți dreptate. Lumina e pe materie, adică pe iarbă, pe copac. Pe maramă. Dar eu trebuie să o pun dedesubt în desen”. 

Pop Denisa, clasa a IV-a, Șimleu Silvaniei - alături de Ligia Alexandra Bode

Ligia și cea mai mică dintre cursante - Neaga Nicole, clasa a II-a, Valcău de Jos

Abia termină explicația și un alt elev ridică mâna, semn că are ceva de întrebat. ”Hai să văd ce-ai făcut. Ai curățat? Uite, toată haina lui Cristos este albă. Cum crezi că o poți curăța?” i se adresează dojenitor lui Sergiu Lupou, singurul băiat din această serie. Sergiu se apucă să curețe liniile trasate în plus. Știe că dacă nu ține ritmul, lucrarea lui nu va fi gata la timp, deodată cu a celorlați copiii. Ca la orice oră, fie ea în sala de clasă, fie aici în aer liber, profesorul trebuie să fie mereu atent la nevoile elevilor, să-și distribuie atenția în mod egal. Să-I dojenească atunci când aceștia greșesc dar și să le asculte ofurile, să țină cont de nevoile fiecăruia.

Lupou Sergiu, clasa a VIII-a, Plopiș

profesoara Tripe Vidican Floare și Ciordaș Cosmina, clasa a VII-a , Marca

Încerc să stau de vorbă cu copiii. Sunt absorbiți de ceea ce fac și atenți la explicațiile profesoarei, așa că răspund scurt la întrebările mele. Toți spun că le place ceea ce fac, chiar dacă e prima dată sau sunt le cea de a treia experiență de acest fel. Neaga Nicole din Valcău de Jos e cea mai mică dintre toți. Este în clasa a II-a și este pentru prima dată în tabără. Îi place ceea ce face și se străduiește să țină cont de indicațiile doamnei profesoare. Stă alături de copiii mai mici, cei din gimnaziu. Tabăra are în acest an și un caracter internațional, dacă se poate spune așa. Asta pentru că două dintre eleve studiază în Franța, respectiv în Belgia, fiind plecate cu părinții lor acolo. Acum fetele sunt în țară, în vacanță. Ca la școală sunt două grupe: ”grupa mică” și ”grupa mare” fiecare cu modele potrivite vârstei și experienței. Cei care au mai fost în tabără, au modele ceva mai complexe.

Ghile Alexandra, clasa a III-a, Franța

Pop Denisa, clasa a IV-a, Șimleu Silvaniei

Printre explicațiile oferite cu generozitate elevilor săi, apuc să leg o discuție cu doamna profesoară. O întreb cum se descurcă cu atâția copii. Răspunde direct, fără să stea pe gânduri: ”E greu mai ales când lucrezi cu toate categoriile de vârstă. Îmi iubesc meseria, sunt profesor având specialitatea desen. Am lucrat în învățământ până în 2004-2005.  În 1993 am ocupat timp de un an de zile funcția de inspector de specialitate la ISJ Bihor, apoi din 1994 am lucrat ca director la Palatul Copiilor Oradea, unde am predat din nou specialitate.”  Mă interesează să aflu contextul în care a început să picteze icoane pe sticlă. ”Icoane am făcut forțată de împrejurări. Copiii care erau în grupă la mine, la cercul de pictură, nu mergea la colegul meu. El era un bun meșteșugar, un foarte bun meșteșugar, făcea icoane de când exista Palatul. Eu îi îndrumam pe elevi să meargă în grupa lui, fiind prea mulți la mine. Nu mergeau. Atunci ca să le fac elevilor pe plac am început și eu să pictez icoane pe sticlă.”  Duc discuția mai departe întrebând-o pe doamna profesoară cum a ajuns să o cunoască pe Ligia. ”Ea m-a cunoscut pe mine. Am avut printre eleve o preoteasă din satele de prin zonă și prin intermediul ei am ajuns să lucrez cu Ligia. Am învățat-o pe ea și iată am ajuns să organizăm acestă tabără.”

eleva Sabou Flavia, clasa a IV-a, Valcău de Jos - atentă la explicațiile profesoarei

În tot acest timp, n-a încetat să dialogheze și cu elevii. Cu o energie demnă de invidiat trecea de la unul la altul și făcea observații sau chiar le lăuda munca. Și-a propus ca astăzi să termine de pus luminile și știe că trebuie să respecte planificarea. Chiar și cineva experimentat are nevoie de câteva zile bune pentru a realiza o icoană pe sticlă. Copiii, unii dintre ei începători, n-au cum să aibă același ritm de lucru. Va trebui ca împreună cu Ligia să lucreze după ce aceștia se odihnesc, să corecteze greșelile. Până sâmbătă când va avea loc ceremonia de sfințire a icoanelor, totul trebuie să fie perfect. Nu vreau să stric atmosfera de lucru, însă trebuie să aflu răspunsul la întrebarea dacă sunt și copii talentați. Doamna profesoară Tripe Vidican Floare: ”Da, în seriile astea cinci, am găsit cel puțin 5 copii buni și foarte buni. Dacă veneau în continuare...”  Se oprește din conversația cu mine și se îndreaptă spre una dintre elevele care pe tot timpul prezenței mele printre ei n-a scos niciun cuvânt, lucra în continuu.  Neaga Ionela este din Marca și este elevă în clasa a IX-a. Vine de trei ani la Tabăra de Pictură. ”La ea e vorba de pasiune, e vorba de ambiție. Este ambițioasă la superlativ, dar este vorba și de mână . Poate concura oricând și oriunde dacă se cronometrează la un concurs. Oricând și oriunde.” – spune cu mândrie doamna profesoară.  

Neaga Ionela, una dintre cele mai talentate eleve din tabără

Neaga Ionela, clasa a IX-a, Marca

Apoi continuă: ”Mai nou se remarcă Károla. Dacă va vrea să facă bijuterie, poate oricând să meargă la acest domeniu, aşa răbdare are. László Károla este din Nuşfalău, şi este cea mai mare dintre toţi, fiind elevă în clasa a X-a. A venit cu prietena sa Major Ágota, tot din Nușfalău, cu un an mai mică decât ea. Chiar dacă fetele sunt de etnie maghiară nu au nicio problemă în a socializa cu ceilalți copii. Este o altă calitate a Taberei de Pictură de la Iaz, aceea că reușește să dovedească faptul că arta trece dincolo de granițele confesionale sau etnice.

László Károla lucrând de zor la pictura pe care o are de realizat

László Károla, clasa a X-a, Nușfalău

Îi las pe copii să lucreze și revin cu Ligia în camera cu icoanele pictate de ea. Trebuie spus că activitatea artistică a Ligiei nu este o necunoscută. Alături de icoane, se găsesc în camera ei, diverse diplome care atestă recunoașterea muncii depuse sau participarea la diverse evenimente și târguri etnografice sau ale meșterilor populari. A primit diplome din partea Consiliului Județean Sălaj pentru participarea la Satul Sălăjean; din partea Asociației Naționale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România pentru participarea la Festivalul Național Multicultural ”De dragoste, de neam, de țară” (2010); din partea Complexului Muzeal Astra Sibiu pentru conservarea și valorificarea tradițiilor culturale din cadrul Festivalului Național al Tradițiilor Populare (2011). A expus icoanele realizate de ea cu ocazia diverselor evenimente culturale, însă cel mai important eveniment la care a participat a fost cel de la Palatul Parlamentului din luna aprilie a acestui an.

În perioada 14-27 aprilie 2014, în ajunul Paștelui, Ligia Alexandra Bodea a expus icoane pe sticlă, costume populare și obiecte tradiționale sub genericul ”Icoana din inima mea”. Pentru organizarea expoziției și-au dat concursul Camera Deputaților prin doamna deputat prof.univ.dr Sonia Drăghici și domnul deputat Iuliu Nosa, Consiliul Județean Sălaj prin președintele acestuia domnul Tiberiu Marc și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj prin directorul acestuia, domnul Daniel Săuca. Vernisajul expoziției care s-a bucurat de un real succes a avut loc în prezența doamnei Ana Pascu – etnolog la Muzeul Național al Țăranului Român.

Ligia alături de exponatele sale la Palatul Parlamentului.
Sursa foto: colecția personală Ligia Alexandra Bodea

Ligia la Palatul Parlamentului
Sursa foto: colecția personală Ligia Alexandra Bodea

Ligia povestește: ”întâmplător, a venit în vizită la muzeu o doamnă deputat de Bihor, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Oradea. Impresionată de cee ce a văzut mi-a adresat întrebarea: Nu vrei să expui la București, la Palatul Parlamentului? Am acceptat cu plăcere, iar de Paște, în acest an am realizat expoziția. Au fost prezenți miniștri, deputați, directorul Muzeului Țăranului Român, inclusiv premierul României domnul Victor Ponta. A fost o experiență interesantă, nu ai ocazia de multe ori să expui la Palatul Parlamentului. Senatorii și deputații sălăjeni au fost încântați să le spună colegilor că sunt din zona lor.”

Revenim cu discuția la Tabăra de pictură de la Iaz. Inevitabil o întreb cum au fost edițiile anterioare. ”La prima ediţie au fost doar copii din localitate şi din satele învecinate. Atunci nu au fost cazaţi la noi, mergeau acasă. În al doilea an le-am oferit spațiu de cazare și mesele principale. De atunci în fiecare an, timp de 10 zile sunt cazați aici. Zilnic avem program de pictură și excursii. Duminica mergem împreună la mănăstire.”  Este deja târziu, am văzut icoanele, am văzut cum lucrează copiii. Este impresionant cum o idee a reușit să prindă și să se dezvolte atât de frumos.

Ligia în mijlocul elevilor din ”grupa mare”: Lupou Sergiu, Neaga Ionela, Ciordaș Cosmina,
 Lupou Georgiana, Major Ágota, László Károla

Doamna profesoară Tripe Vidican Floare alături de elevii ei

Nu pot să plec fără să pun întrebarea care îmi stăruia în minte încă de când am venit. Ce-ți trebuie ca să pictezi icoane pe sticlă? Ligia răspunde simplu și direct: ”În primul rând îți trebuie să ai o liniște și o pace sufletească. Trebuie să ai o anumită stare când pictezi, nu poți să pictezi oricând. Îți trebuie răbdare, har, precizie și cu ajutorul lui Dumnezeu se poate. Pictura pe sticlă este Evanghelia în imagini”