joi, 5 noiembrie 2015

Sebastian Olaru și-a lansat cartea ”Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor”

Astăzi am avut privilegiul de a asista la un eveniment cultural de excepție, prilejuit de lansarea cărții ”Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor” a cunoscutului jurnalist Sebastian Olaru. Este prima carte pe care Sebi Olaru o lansează și reprezintă de fapt un prim demers editorial de a aduna în volum reportajele sale prin care, de-a lungul anilor, a reușit să promoveze oameni și locuri, județul Sălaj în ansamblul lui. Un demers editorial necesar ce cu siguranță va fi continuat.





Cartea, apărută la editura ”Caiete Silvane” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, este dincolo de genul literar abordat, un veritabil ghid turistic ilustrat al unui județ care încearcă să iasă din umbra vecinilor săi, mult mai intens promovați. În cele peste 90 de pagini ale cărții, apărute în condiții grafice de excepție, Sebi Olaru reușește să împletească în mod fericit reportajul cu fotografia. Este cunoscut faptul că avem de a face în cazul lui cu un jurnalist pe care-l apreciez ca fiind foarte bun, dar și cu un fotograf de excepție, plin de sensibilitate. Iată de ce, consider această carte ca fiind una dintre cele mai reușite, mai inedite și mai atractive din câte au apărut în ultimii ani.


Cartea ”Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor” conține 12 reportaje, extrem de bine documentate, ce acoperă o arie vastă: de la prezentări ale județului și ale Zalăului la cele ce țin de istorie (”Castrul de la Porolissum” sau ”Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord”), de spiritualitate (”Catedrala episcopală Înălțarea Domnului”), de patrimoniul cultural material (”Sălajul, județ al bisericilor de lemn”; ”Morile tradiționale cu valțuri”), de etnografie (”Circuit turistic al caselor tradiționale”; ”Povestea căsuței de poveste din Răstoci”) sau de natură (”Natura Sălajului”; ”Frâncenii de Piatră”). Toate reportajele sunt traduse și în limba engleză.



Este cunoscut faptul că Sebi Olaru este corespondent AGERPRES pentru Sălaj, așa că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că la primele două reportaje: ”Județul Sălaj – Prezentare” și ”Municipiul Zalău” și-au adus contribuția și redactorii Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Din respect față de munca acestora, Sebi Olaru a ținut să le precizeze numele: Georgiana Tănăsescu, Karina Olteanu, Cristian Anghelache, Ștefan Gabrea, Mariana Zbora-Ciurel, Irina Cristea, Marina Bădulescu, Roxana Mohordescu și respectiv Doina Lecea.

Fiecare reportaj este însoțit de fotografii reprezentative pentru subiectul prezentat, fotografii care-i aparțin în totalitate autorului. Vizualizându-le nu se poate să nu remarci pe de o parte calitatea deosebită a acestora, dar și ”ochiul fotografului” din spatele obiectului camerei. Din acest punct de vedere, cartea ”Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor” poate fi considerat și un ghid vizual al județului Sălaj. 



La evenimentul prilejuit de lansarea volumului, au fost prezenți în sala ”Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă a Județului Sălaj, oficialități locale și județene, reprezentanți ai diferitelor instituții culturale sau ai agenților economici dar și un număr însemnat de prieteni și apropiați ai autorului. 

Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și gazda evenimentului a ținut să sublinieze că volumul lansat astăzi este al doilea demers al Editurii ”Caiete Silvane” de a publica lucrări ce-și propun să promoveze turistic județul Sălaj (prima încercare o reprezintă cartea ”Șapte zile în țara Silvaniei” a Cameliei Burghele).  


Daniel Săuca și Sebastian Olaru
Sebastian Olaru, vizibil emoționat, a luat cuvântul și a prezentat istoria apariției acestei cărți: ”Agenția Națională de Presă AGERPRES a cărei corespondent sunt a demarat un amplu proiect de prezentare a județelor țării printre care și județul Sălaj. Am realizat o serie de reportaje iar Daniel Săuca mi-a propus să cuprind aceste materiale într-o carte. Este o carte prin care mi-am dorit o altfel abordare a județului Sălaj. Este mai atractivă, diferită de alte abordări similare. Am încercat să ajung la sufletul potențialului cititor.” 

Președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Tiberiu Marc, aflat în sală în calitate de suporter așa cum a mărturisit a vorbit laudativ despre Sebi. Tiberiu Marc:”Mă bucur că Sebastian Olaru a găsit o formă care mie mi se pare specială prin care îmbină detaliile și acuratețea informațiilor jurnalistului sub aspectul preciziei, cu elemente de sensibilitate a acelui care privește lumea și prin lentila aparatului de fotografiat.”


Tiberiu Marc - președintele Consiliului Județean Sălaj
Despre cartea lui Sebi Olaru au ținut să vorbească și Mircea Groza - cunoscut promotor al tradițiilor culinare sălăjene, Alexandru Vegh - senator de Sălaj, Florian Ungur - managerul casei muzeu ”Radio Nostalgia” Brusturi, doamna Florica Pop - managerul Bibliotecii Județene ”Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, doamna Doina Cociș - manager al Direcției Județene pentru Cultură Sălaj și doamna Corina Bejinariu - manager al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Cuvinte frumoase, cuvinte de suflet. 


Mircea Groza, o prezență ”colorată”

Florica Pop, Doina Cociș și Corina Bejinariu vorbind despre cartea lui Sebastian Olaru
Dincolo de lansarea de carte propriu-zisă, Sebastian Olaru a pregătit și câteva surprize. În primul rând, a oferit tuturor celor care au dorit un supliment la cartea lansată. ”SĂLAJ. Portrete” este mai mult decât o broșură, este o carte, un album fotografic, dedicat unor persoane pe care a avut șansa să le intervieveze: Maica Marina - stareța Mănăstirii Bic; Elly Berkovits Gross - supraviețuitor al Holocaustului; Ligia Alexandra Bodea - cunoscută mai ales prin impresionanta sa colecție etnografică de la Iaz; Iosif Oros - apicultor; Irma Molnár - preot reformat la Jebucu; Kate Lowes - britanica îndrăgostită de peisajul rural sălăjean; Mircea Groza - căutător și păstrător de rost; Ioan Pisek - slovacul din Făgetu care a cântat alături de Maria Lătărețu; Vica li Hiteș - din Hida; Gheorghe Grec - lutier din Ortelec; Cosmin Sicora - om de știință și director al Grădinii Botanice din Jibou. Cred că este primul demers editorial de acest fel și merită felicitat pentru inițiativă.

O altă surpriză a fost momentul muzical, extrem de sensibil, oferit de tenorul sălăjean Sergiu Chirilă acompaniat la pian de profesorul Ciprian Ghiurco. Am avut impresia că una dintre melodii ”Maică, măiculița mea” îi era dedicată special doamnei Iuliana Câmpean - sau tanti Iulica cum este cunoscută bunica care este proprietara căsuței de poveste din Răstoci ce ilustrează coperta cărții lui Sebastian Olaru. Vizibil emoționată, tanti Iulica a fost aplaudată de toți cei prezenți.


Ciprian Ghiurco și Sergiu Chirilă
Tanti Iulica din Răstoci
Un moment inedit a fost intervenția doamnei Valeria Lehene - specialist la Direcția de Cultură și Artă al Județului Sălaj, care a vorbit despre demersurile făcute de instituția pe care o reprezintă, de a clasa căsuța din Răstoci și morile cu valțuri din Hida și Dragu și de a le introduce pe lista patrimoniului național. 


Valeria Lehene vorbind despre demersurile făcute pentru introducerea în patrimoniul național
a unor obiective din județul Sălaj

În fine, cea de a treia surpriză a fost una culinară, pregătită de Mircea Groza și de familia Bodea din Iaz. Îmi este greu să descriu în cuvinte ce gust au avut bucatele, însă va trebui să mă credeți pe cuvânt că au fost delicioase. 

Mă bucur că am avut ocazia să iau parte la acest eveniment excepțional. Mă bucur că iată, fostul meu coleg de generație și prieten Sebastian Olaru promovează prin cartea sa județul Sălaj. O face în mod profesionist, cu pasiune și dăruire. Felicitări Sebi!

UPDATE:
Despre lansarea de carte a jurnalistului Sebastian Olaru au mai scris:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...