Szikszai Lajos, ”arhitectul” Zalăului

Ne place sau nu, istoria Zalăului se leagă indiscutabil de perioada în care orașul, alături de Transilvania și Partium a făcut parte din Regatul Ungariei. Moștenirea stăpânirii maghiare a orașului se vadă la tot pasul, îndeosebi în ansamblurile arhitectonice care au supraviețuit vremii și vremurilor. Una dintre personalitățile care și-a lăsat amprenta asupra arhitecturii orașului Zalău, a fost Szikszai Lajos (1825 - 1897) politician, revoluționar și împătimit colecționar, cel care a fost vice-comite al comitatului Sălaj.

Szikszai Lajos, așa cum apare în monografia lui Petri Mór

În acest an, pe 25 noiembrie se împlinesc 190 de ani de la nașterea lui Szikszai Lajos. S-a născut pe 25 noiembrie 1825 în localitatea Șamșud (Szilágysámson) din fostul comitat și actualul județ Sălaj. Provine dintr-o familie nobilă dar săracă, avându-i ca părinți pe Laki Imre Szikszai și Imre Petkes Anna. După studiile primare făcute în satul natal, urmează cursurile Colegiului reformat Wesselényi din Zalău în perioada 1840-1844. După absolvire studiază dreptul la Cluj și limba germană la Sibiu. A participat activ la Revoluția de la 1848, înrolându-se în 28 mai 1848 și luptând în armata maghiară unde ajunge până la rangul de căpitan. Odată cu înfrângerea revoluției maghiare revine în localitatea natală și se căsătorește cu Agnes Nagy Kaali. 

După ce a obținut diploma de avocat în anul 1862 își deschide un birou de avocatură la Zalău. Își face un nume în domeniu grației câștigării unui proces în care reprezintă familia Wesselényi. În perioada 1875-1881 a fost deputat al circumscripției Zalău și al comitatului Sălaj. 

Ajungând într-o poziție administrativă, reușește să influențeze aducând argumente științifice și să obțină pentru Zalău statutul de oraș reședință de comitat, odată cu reforma administrativă din 1876. Așa cum se știe, comitatul Sălaj (Szilágy vármegye) a fost înființat în 1876 prin unirea comitatelor Crasna - ce avea centrul la Sub Cetate și mai apoi la Șimleu Silvaniei și Solnocul de Mijloc cu centrul la Zalău. În această formă, comitatul Sălaj a existat până în anul 1920. 

Comitatul Sălaj 1876-1920

Stema comitatului Sălaj 

S-a implicat activ în viața culturală a orașului, de numele său se leagă începuturile muzeului din Sălaj. Potrivit unor informații de pe site-ul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău ”sub influență germană, în Transilvania apare ideea înființării unor muzee prin intermediul unor asociații culturale. Astfel, la Zalău ia ființă pe 30 decembrie 1880 Asociația Muzeistică a comitatului Sălaj, a cărei președinte a fost în perioada 1880-1897 Szikszai Lajös. Cu acestă ocazie Szikszai face publică intenția de a dona colecția sa personală structurată pe cinci domenii: documente, ceramică, numismatică, monumente din piatră și bronz, exponate paleontologice. Practic, donația sa stă la baza colecției viitorului muzeu. Până la 1918, colecția sa a fost expusă în câteva săli din clădirea Prefecturii (actuala clădire a Primăriei Municipiului Zalău)”. 

Așa cum scrie istoricul Ioan Bejinariu în cartea sa ”Bronzuri preistorice din Zalău”, ”Lajos Szikszai a deținut una dintre cele mai bogate colecții de antichități din Transilvania. Donată spre sfârșitul vieții orașului Zalău, o parte din piesele colecției au fost preluate în 1951 de către nou înființatul muzeu din Zalău.”

Vas de ceramică din zona Moigrad din colecția Szikszai Lajos

Szikszai Lájos a fost președinte și al altor asociații: Asociația economică a județului Sălaj sau Asociația Wesselényi (înființată în 1883).

În data de 18 decembrie 1883 a fost ales vice-comite al comitatului Sălaj (în maghiară alispán), funcție pe care a deținut-o 14 ani până la moartea sa din 1897. L-a înlocuit din funcție pe Bocsánczi Adolf (vice-comite în perioada 28 decembrie 1882 - 18 decembrie 1883). A fost una dintre cele mai prolifice perioade ale orașului, au fost construite o serie de edificii de utilitate publică.

În perioada 1872-1889 a fost construit ”palatul administrativ al comitatului” - actuala clădire ce adăpostește astăzi primăria orașului. Pe atunci avea funcție de palat administrativ și adăpostea Prefectura, Tribunalul, Judecătoria și procuratura comitatului. Având un stil neobaroc cu un plan trapezoidal având o curte interioară, edificiul este cel mai probabil opera arhitectului clujean Debreczeni Balázs.

Sediul Comitatului Sălaj - ilustrație din monografia lui Petri Mór

O altă clădire impozantă a fost construită în acea vreme. Este vorba despre actuala clădire Transilvania (denumită astfel după restaurantul care a funcționat la parterul acesteia) și care în mediile culturale maghiare este cunoscută sub numele de ”Vigadó” (ceea ce înseamnă loc de petrecere). Deși construcția clădirea, realizată în mai multe etape, a început în 1854, pe vremea lui Szikszai Lajos aceasta a fost adusă la forma pe care o cunoaștem astăzi.

Clădirea Vigadó așa cum apare în monografia lui Petri Mór

Dar poate cea mai însemnată construcție publică cu un puternic impact social, de pe vremea când Szikszai Lajos a fost vice-comite, este clădirea actuală a ”spitalului vechi” unde funcționează în prezent secția de boli contagioase a Spitalului județean Sălaj. Planul primului spital al orașului a fost prezentat pe 26 aprilie 1888 în adunarea județeană, iar lucrările de excavație au început în anul 1891. Conform informațiilor cuprinse în Monografia Comitatului Sălaj (Szilágy Vármegye Monographiája) a lui Petri Mór - lucrare în șase volume scrisă la îndemnul vicecomitelui Szikszai Lajos - se precizează faptul că pentru teren a fost plătită suma de 1596 florini și 87 koroane iar pentru construcția propriu-zisă a clădii suma de 49.343 florini și 58 koroane. Când a fost inaugurat, la 1 ianuarie 1894, a fost singurul spital public din comitat. Tot Petri Mór aduce și câteva date statistice cu privire la pacienții din primii ani: ”pe parcursul primului an au primit îngrijiri medicale 723, în anii următori numărul acestora crescând gradual. În 1895 numărul mediu de pacienți a fost de 86 pe zi...”

În semn de respect, zălăuanii i-au ridicat un bust amplasat pe un soclu impunător în parcul din fața spitalului. Din păcate, acest bust nu mai există acum, fiind demolat probabil prin anii 1960.

Bustul lui Szikszai Lajos - ilustrație din monografia lui Petri Mór

Continuând șirul realizărilor din vremea lui Szikszai Lajos, nu se poate să nu amintim de faptul că în 1887 Zalăul a fost legat prin intermediul liniei ferate de localitățile Carei și respectiv Dej iar în anul 1894 s-a inaugurat prima fabrică de cărămidă. Toate aceste realizări au dat un impuls economic orașului. 

A participat activ, și datorită funcției publice pe care o avea, la realizarea grupului statuar Wesselényi și la atribuirea acestei lucrări sculptorului Fadrusz János. Drept mulțumire, sculptorul a fost de acord ca pe cheltuiala sa să mai realizeze un monument dedicat lui Tuhutum - una din căpeteniile triburilor care au descălecat în apropiere de Zalău. Vroia doar ca orașul să-i acorde un spațiu, un loc în care să-l amplaseze. La sugestia lui Szikszai monumentul a fost realizat sub forma unui obelisc, fapt care i-a convenit de minune lui Fadrusz, pe fațetele acestuia putând să-și scrie cu caractere runice celebrele versete. Parcul în care a fost amplasat acest obelisc, cunoscut și sub numele de ”Altar păgân” a fost numit ulterior parcul Szikszai.

Monumentul ”Turul” sau ”Altar păgân”

Cele două monumente (Zalăul devenea astfel singurul oraș care avea două statui publice realizate de sculptor) au fost inaugurate în aceeași zi, pe 18 septembrie 1902. Însă Szikszai Lajos n-a mai apucat să le vadă, murind la data de 31 august 1897.

Grupul statuar Wesselényi, opera lui Fadrusz János

La moartea sa, ziarul local Szilágy îi dedică un necrolog și ample articole în care sunt descrise realizările sale. Era și normal, lăsase în urmă multe realizări și un oraș în plin avânt.

Necrologul lui Szikszai Lajos in ziarul Szilágy

Ar fi multe de spus, poate de aceea se impune ca orașul a cărui ”arhitect” a fost să-i cinstească memoria. Comunitatea maghiară a făcut-o deja, prin organizarea la sediul EMKE din Zalău a unei conferințe susținută de doamna Lako Eva și dedicată aniversării a 190 de ani de la nașterea sa. Este acum rândul românilor să o facă, fie și prin organizarea unui eveniment în care să-i fie evocată personalitatea. Asta dacă vrem să ne acceptăm și să ne asumăm istoria comună.

Afișul evenimentului organizat de comunitatea maghiară