marți, 23 februarie 2016

Lansarea proiectului "The Hoia-Baciu Forest Truth or Legend"

De curând, Lonely Planet a plasat Transilvania pe primul loc într-un clasament al celor mai bune regiuni pentru 2016. Motiv de evidentă mândrie locală dar și de imense oportunități în ce privește promovarea turistică a zonei. Este de așteptat ca într-un astfel de context să apară diverse proiecte ce vor promova destinațiile transilvănene. Cu atât mai repede, cu atât mai bine. Iată că avem deja un prim proiect, gândit și implementat într-un timp record de mai vechea noastră cunoștință - Cosmin Giurgiu, cunoscut mai ales prin intermediul proiectelor sale ”Ghid Video Turistic” și ”Filmări Aeriene”. Ca un adevărat profesionist, Cosmin a ”mirosit” potențialul uriaș pe care-l are un loc misterios de lângă Cluj. Este vorba despre Pădurea Hoia-Baciu. Așa s-a născut, a crescut și iată, astăzi se lansează oficial, proiectul ”The Hoia-Baciu Forest. Truth or Legend”





Prezentarea proiectului
Proiectul ”The Hoia-Baciu Forest - Truth or Legend” are toate ingredientele necesare pentru a deveni în scurt timp un proiect de succes. Asta pentru că în jurul ideii, Cosmin Giurgiu a reușit să strângă o echipă de profesioniști. Prin site-ul său Ghid Video Turistic s-a asociat cu Lara Media Production și Rylex - Hoia-Baciu Project pentru un proiect turistic inedit: realizarea unui documentar turistic profesionist care să promoveze pădurea Hoia-Baciu. 

Pădurea Hoia-Baciu a fost de-a lungul vremii subiect al unor discuții controversate. Nu puțini sunt aceia care susțin că locul este bântuit, că aici au loc fenomene stranii, inexplicabile. Paradoxal, acest statut a transformat pădurea de 300 de hectare, nu într-un loc al groazei, ci într-unul vânat de către curajoși dar și studiat de către cercetători. 


Pădurea Hoia-Baciu. Sursa foto: pagina de facebook The Hoia-Baciu Forest
Un loc misterios. Sursa foto: pagina de facebook The Hoia-Baciu Forest
Chiar acest aspect a fost cel care a dat impuls celor trei parteneri, de a-și uni forțele și de a veni pe piață cu un produs turistic nou, inedit. Așa cum a fost gândit proiectul, scopul lui final este acela de a pune la dispoziția turiștilor un produs care să poată fi luat ca și amintire, ca și souvenir. 

Filmul va fi realizat până la finele anului 2016 și va fi lansat de Saturnalii (mijlocul lunii decembrie). Potrivit producătorilor, va avea o durată de aproximativ 30 minute  și va conține scene filmate atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții, tehnica folosită fiind aceea a unui film documentar artistic.

Lansarea filmului, ce va fi vândut în mediul online și offline având o formă de prezentare de asemenea inedită - un souvenir de tip stick USB de lemn cu fișierul filmului în format MP4 full HD 1080p - oferit într-o casetă de lemn personalizată cu logo-ul și numele filmului. Este modalitatea care va permite turiștilor să ia cu ei o mică parte din spiritul și aspectul pădurii Hoia-Baciu. Documentarul a cărui narațiune va fi realizată de voci cunoscute la nivel mondial, este vorba despre Peter Baker - fost prezentator BBC și Eric Gordon - voiceover CNN International, va fi precedat de două trailere ce vor fi lansate în februarie, respectiv mai 2016. 

Lansarea proiectului
Primul trailer oficial al documentarului, ce are rolul de a incita, de a deschide povestea, a fost lansat astăzi 23 februarie 2016. Are o durată de 1 minut și 56 de secunde și prezintă un grup de turiști care încearcă să exploreze noaptea, sub Lună Plină, pădurea. Imaginile spectaculoase, coloana sonoră ce face să ți se zburlească părul, narațiunea lui Peter Baker sunt câteva din ingredientele acestui trailer excepțional. 

”Pe tărâmul mitic al Transilvaniei doar un singur loc îți pune la încercare toate simțurile. Este posibil să te simți captiv într-o pădure de 300 de hectare?” -  așa începe narațiunea care te poartă printr-un loc misterios.


Secvență din trailer-ul oficial
Trailer, site, pagină de facebook
Modul profesionist în care lucrează cei trei asociați rezidă și din faptul că au fost lansate aproape simultan site-ul proiectului (www.hoiabaciuforest.ro) - în engleză și română, pagina de facebook (www.facebook.com/thehoiabaciuforest) și trailer-ul oficial. 

M-am numărat printre privilegiații care au văzut primii trailerul și am asistat ”în direct” la lansarea paginii. Cunoscându-l pe Cosmin Giurgiu și știind cât de mult se implică în realizarea a ceea ce își propune, sunt convins că acest demers va fi unul de succes. Cu acordul lui, avem onoarea de a posta aici pe blog imagini realizate cu ocazia filmării trailer-ului. De asemenea am postat deja trailer-ul oficial. 


Imagini din timpul filmărilor. Sursa foto: pagina de facebook The Hoia-Baciu Forest
Echipa de voluntari. Sursa foto: pagina de facebook The Hoia-Baciu Forest
Cosmin Giurgiu dă indicații voluntarilor. Sursa foto: pagina de facebook The Hoia-Baciu Forest
Un proiect ce merită sprijinit
Evident, acesta este doar primul pas. Pentru a duce la bun sfârșit acest demers e nevoie pe lângă entuziasmul producătorilor și de sprijinul nostru, al celor care credem că doar o promovare turistică eficientă și profesionistă poate aduce în Transilvania și implicit în România turiștii mult visați. 

De aceea, cei care vor să sprijine proiectul, o pot face donând în conturile deschise în acest sens:

IBAN: RO68BTLRRONCRT0337145601
Cod Swift: BTRLRO22
Nume deținător: ASOCIAȚIA ROMÂNIA - YOUR LIFETIME EXPERIENCE
CIF:29552836
La depunere se va specifica: Donație pentru producția filmului Hoia-Baciu Forest

În schimbul donației dumneavoastră, producătorii documentarului nu vor rămâne datori. Pentru fiecare tranșă de bani donați există recompense care mai de care mai atractive. Acestea pot fi consultate aici


UPDATE: 

  • 29 februarie 2016: A fosta lansată campania de strângere de fonduri pe platforma Indiegogo. Puteți contribui la realizarea documentarului ”Hoia-Baciu Forest. Truth or Legend” aici.


Un comentariu:

  1. Transilvania reprezinta o adevarata mina de aur pentru Romania, nu doar din punct de vedere turistic dar si ca inspiratie pentru regizori.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...