Nuntă la Marin: reeditarea unei nunți de acum 75 de ani

Într-o lume puternic globalizată și sub asaltul necruțător al modernismului, satul tradițional românesc se stinge încet dar sigur. Transformările pe care anii comunismului i-a adus dar și cei 25 de ani de degringoladă în așa zisul regim democratic, au produs pierderi irecuperabile satului. În multe regiuni ale țării vedem case tradiționale sau evenimente etnografice doar la muzeu. Iată că, în județul Sălaj încă mai sunt oameni pasionați de tot ceea ce înseamnă tradiții populare autentice, oameni care se încăpățânează să ducă mai departe zestrea culturală a neamului din care fac parte. Și ceea ce este cu adevărat îmbucurător este faptul că o mare parte dintre ei sunt tineri. Una dintre tinerele care a demonstrat în ultimii ani că prin pasiune și muncă asiduă, poate revigora tradițiile unei întregi comunități, este Patricia Marina Toma. Recent, tânăra a pus în scenă o nuntă tradițională românescă. M-am bucurat și eu să fac parte dintre cei chemați la acestă nuntă, pe care încerc să o descriu în continuare.

Tradiții Sălăjene: Grupul folcloric ”Spiridușii Valcăului”

Satele sălăjene de pe Valea Barcăului, sunt, așa cum spunea etnologul dr. Camelia Burghele, conservative. În sensul că fiind la o oarecare depărtare de principalele aglomerări urbane sau de șosele principale, modernismul a pătruns mai greu, astfel că o bună parte din tradițiile și obiceiurile specifice zonei au rămas nealterate. Pe de altă parte, este și meritul unor iubitori ai folclorului care prin ceea ce fac păstreză și promovează zestrea etnografică a zonei. De curând, am văzut o reprezentație a unui grup de copii din Valcău de Jos, grup intitulat ”Spiridușii Valcăului”. Despre acești ”spiriduși” am să scriu în cele ce urmează.

Radu Păltineanu leagă Americile pe bicicletă

Îmi plac călătoriile și mai ales călătorii adevărați. Cei pentru care scopul nu este neapărat destinația ci mai degrabă drumul până acolo. Un astfel de călător este și Radu Păltineanu care și-a propus nici mai mult nici mai puțin decât să lege Alaska de Țara de Foc, America de Nord de America de Sud. Și o face nu oricum, ci pedalând pe bicicletă. Peste doar câteva zile, se va întâlni în Cartagena, Columbia, cu un alt călător adevărat, cu Mirel Magop. Așa cum știți probabil din episoadele serialului ”Where is Mirel? Sudamericana”, acesta vine tocmai din cel mai sudic punct al platoului continental al Americii de Sud. Va fi, cu siguranță o întâlnire emoționantă, pe care cei care-i urmăresc pe cei doi o așteaptă cu sufletul la gură. Dacă despre Mirel Magop - alias Badea Cârțan am tot scris în ultima vreme, este momentul să-l cunoaștem și pe Radu Păltineanu.

Where is Mirel? Sudamericana 14: Ecuador

De mai bine de o lună, globetrotter-ul Mirel Magop a părăsit țara în care a stat cel mai mult. A părăsit Peru și pentru că după aproape un an jumate de sudamerica, dorul de casă este foarte puternic. Însă până să revină pe bătrânul continent mai are de tranzitat câteva țări. Pe 15 iunie 2016 intra în cea de a 49-a țară vizitată: Ecuador.

”Case vechi și rosturi bătrânești” - Album de fotografie etnografică

Fotografia etnografică, sau dacă e prea pretențios spus, fotografia cu tentă etnografică a reprezentat pentru mine, ca fotograf amator, o provocare. Nu este ușor să surprinzi prin intermediul aparatului de fotografiat aspecte ce țin de acest domeniu atât de vast dar încă puțin promovat, iar munca de teren este de cele mai multe ori istovitoare. Dacă mai adaugi și faptul că lumea satului românesc și implicit, și cea a satului sălăjean, este într-o continuă schimbare, iar elemente ce țin de ceea ce numim generic etnografie sunt din ce în ce mai greu de găsit, ai o imagine aproape completă a dificultăților ce stau în calea fotografie etnografice. Iată de ce, apariția unui album de fotografie etnografică este un eveniment. Mă bucur sincer că am reușit, în condițiile descrise mai sus să lansez primul meu album de fotografie etnografică.