joi, 21 iulie 2016

Tradiții Sălăjene: Grupul folcloric ”Spiridușii Valcăului”

Satele sălăjene de pe Valea Barcăului, sunt, așa cum spunea etnologul dr. Camelia Burghele, conservative. În sensul că fiind la o oarecare depărtare de principalele aglomerări urbane sau de șosele principale, modernismul a pătruns mai greu, astfel că o bună parte din tradițiile și obiceiurile specifice zonei au rămas nealterate. Pe de altă parte, este și meritul unor iubitori ai folclorului care prin ceea ce fac păstreză și promovează zestrea etnografică a zonei. De curând, am văzut o reprezentație a unui grup de copii din Valcău de Jos, grup intitulat ”Spiridușii Valcăului”. Despre acești ”spiriduși” am să scriu în cele ce urmează.





Am fost de mai multe ori la Muzeul de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz, un muzeu viu, acolo unde mereu se întâmplă câte ceva. Așa a fost și sâmbătă, 9 iulie 2016, când curtea Casei Birăiții a fost neîncăpătoare pentru sătenii veniți din comunele Plopiș și Valcău sau pentru turiștii veniți special pentru a asista la o habă ca pe Valea Barcăului.

Știam că în program va fi și un moment susținut de grupul folcloric ”Spiridușii Valcăului”. De fapt, ei au deschis practic evenimentul printr-un dans specific zonei. În fața Casei Birăiții, între cele două garduri de nuiele ce formează ulița principală a ceea ce cu siguranță în timp va deveni un muzeu etnografic în aer liber, fetele care alcătuiesc grupul ”Spiridușii Valcăului” au pus în scenă dansul numit ”Muiereasca”.






Istoria grupului
Informații despre istoria grupului ”Spiridușii Valcăului” le-am obținut de la coordonatoarea acestuia, doamna profesoară Monica Ember. Soție de preot și profesoară de religie la Scoala Gimnazială Valcău de Jos, doamna Monica Ember a readus la viață un grup folcloric cu tradiție în comuna Valcău de Jos.

Grupul a fost înființat în urmă cu mai bine de patru decenii, în anul 1975. În anul 1970 în școlile gimnaziale din comuna Valcău au fost înființate două grupuri folclorice mixte formate din câte 8 perechi de dansatori. Grupurile aveau în repertoriu dansuri populare de pe Valea Barcăului. Începând cu anul școlar 1975-1976 cele două grupuri s-au reunit, rezultând astfel un grup mai mare format din 16 perechi de dansatori, coordonate de prof. Ghilea Traian și înv. Blaga Florian. Grupul de la Valcău a obținut câteva rezultate notabile la ”Cântarea României” - practic singura manifestare artistică agreată de regimul comunist. În 1977 grupul a obținut premiul I la faza județeană și premiul II la faza zonală ce a avut loc la Cluj-Napoca. Costumația grupului era una de împrumut, astfel că după succesul obținut la ediția din 1979 a manifestării ”Cântarea României” - când grupul vălcăuan a obținut premiul I la etapa republicană, conducerea de partid a decis să sprijine grupul pentru achiziția de costume. 

Una dintre cele mai vechi fotografii cu grupul de la Valcău. 
Conștienți de valoarea grupului, într-o epocă în care se punea mare accent pe folclorul autentic românesc, conducerea Inspectoratului Școlar și a Muzeului Județean, prin prof. Pop Eugenia și Nicolae Goia, și-au dat mâna și au realizat pe baza prospecțiunilor cel mai autentic costum pentru fete și băieți, specific zonei Valcău. Timp de o lună, au fost confecționate 24 de costume pentru dansatorii grupului. 

Sârbii au denumit formația ”Spiridușii Valcăului”
Succesul și afirmarea a venit în 1979 când grupul de la Valcău, reunit cu taraful de la Clubul Copiilor din Zalău (coordonat de prof. Bucsi Ioan) au participat la Festivalul Internațional de Folclor de la Zagreb (fosta Iugoslavie). A fost cea mai tânără formație din cele 57 prezente, fiind catalogată și cea mai autentică și mai frumoasă. Presa iugoslavă a botezat-o ”Spiridușii Valcăului” denumire care a fost păstrată până astăzi.





În cei 10 ani până la Revoluția din 1989, ”Spiridușii Valcăului” au obținut de fiecare dată locul I la toate manifestările din cadrul ”Cântârii României”. După Revoluția din 1989, a început o altă etapă în evoluția grupului. Au participat cu succes la diferite manifestări și festivaluri folclorice, dintre care merită amintite cele de la Cluj-Napoca în 1991 (Festivalul copiilor), Sîngeorz-Băi în 1995 (Festivalul Soares), Verona, Italia în 1996 (Datini din bătrâni) sau Guruslău în 2002 (Guruslău - 400). 




Anul 2002 a fost de asemenea important în evoluția grupului. În luna martie grupul coordonat de prof. Ghilea Traian și înv.Sabău Olimpiu a participat la Festivalul Mărțișorul unde a fost de asemenea foarte apreciat. Tot în acel an, grupul a participat la constituirea comunității românilor din Imola, Italia. Se știe că mulți dintre vălcăuani au ales după anii 1990 drumul Italiei, cei mai mulți fiind concentrați în zona Imola. 

Iată și câteva imagini și diplome obținute de grupul folcloric de-a lungul anilor. De precizat că aceste imagini ne-au fost puse la dispoziție de doamna Monica Ember. Originalele se găsesc în muzeul școlar amenajat la Valcău.


Premiul I obținut în 1979 la Zagreb

Premiul I la etapa județeană a Cântării României - 1979

Grupul ”Spiridușii Valcăului” la Zalău

Istoria grupului în imagini și diplome

”Spiriduşii Valcăului” astăzi
Formația ”Spiridușii Valcăului” a beneficiat de proiectul ”Tradiții și obiceiuri nemuritoare” implementat prin programul pentru învățământ rural în anul 2007 și și-a reînnoit costumele și de asemenea au fost achiziționate instrumente muzicale. În anii ce au urmat formația a evoluat pe scenele diferitelor evenimente: zilele comunei Ip (2010), spectacolul ”obiceiuri de Crăciun” (2010), Zilele Valcăului (2011), Ecouri Meseșene (2011), Satul Sălăjean (2011).

În anul 2011, odată cu pensionarea celui care a fost instructorul formației, domnul profesor Ghile Traian, grupul de dansatori i-au oferit acestuia o surpriză: în curtea Școlii Gimnaziale din Valcău de Jos au dansat ceea ce fostul lor instructor i-a învățat cu mult timp în urmă. 





Din 2013, coordonarea grupului este asigurată de doamna profesoară Monica Ember și de domnul Olimpiu Sabău - fost membru al grupului. Monica Ember: ”Am preluat funcția la recomandarea domnului profesor Ghilea. Nu am putut să refuz, am însoțit formația de dansuri întotdeauna la toate evenimentele la care a participat.”

În prezent, grupul ”Spiridușii Valcăului” este un grup mixt format din aproximativ 30-40 de copii. Numărul membrilor grupului variază, în funcție de talentele pe care cei doi instructori le descoperă în școală. Elevii sunt înlocuiți când ajung în clasa a VIII-a de alții din clasele mici. 

La Haba din curtea Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz, au fost prezente numai fetele și au interpretat, spre deliciul celor prezenți, dansul numit ”Muiereasca”. A fost o demonstrație de virtuozitate a tinerelor care formează grupul, prestația lor fiind aplaudată la scenă deschisă de toți cei prezenți.




Este demn de apreciat ce au reușit să facă de-a lungul timpului acest grup. Iar ceea ce este și mai important este faptul că an de an se găsesc tineri care intră în grup și astfel duc mai departe aceste frumoase obiceiuri de pe Valea Barcăului. Felicităi tuturor componeților grupului și mai ales instructorilor lor!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...