Comuna Ileanda, situată pe Valea Someșului în extremitatea vestică a județului Sălaj, este una dintre cele mai mari comune cel puțin prin prisma localităților pe care le conține. Nu mai puțin de 13 localități intră în componența acesteia: Bârsăuța, Bizușa, Dăbâceni, Dolheni, Ileanda, Luminișu, Măleni, Negreni, Perii Vadului, Podișu, Răstoci, Rogna și Șasa. Chiar dacă am copilărit pe Valea Someșului, de unele localități nu am auzit niciodată. Însă prin intermediul proiectului ”Hoinar prin Sălaj”, am început să ajung și prin localități despre care nici nu știam că există pe harta județului. Așa că oportunitatea de a le vizita nu a fost de neglijat.
În unele dintre satele comunei Ileanda am ”hoinărit” cu altă ocazie. Fie de unul singur (Perii Vadului, Dolheni și Șasa), fie cu ocazia Taberei de Fotografie (Răstoci, Ileanda, Șasa). Trebuie precizat că Tabăra de Fotografie a beneficiat de aportul consistent al Primăriei Ileanda. Mi-au rămas așadar de vizitat satele Bârsăuța, Bizușa, Dăbâceni, Luminiș, Măleni, Negreni, Podiș și Rogna. Suficient de multe pentru a mă aventura de unul singur, mai ales că aveam la dispoziție doar o zi.
Iată-mă așadar în mașină, în drum spre Ileanda, acolo unde mă aștepta domnul primar. Am zăbovit puțin la primărie, numai bină că mi-am încărcat bateriile și m-am hidratat cu un pahar de apă. În acest timp, deși programul de lucru al primarului se terminase fiind vineri, acesta dădea ultimele indicații angajaților primăriei. Am pornit pe la ora 15 cu mașina condusă de domnul primar pe traseul pe care dumnealui l-a ales. Pentru a doua oară de când hoinăresc prin satele județului, n-am fost nevoit să consult harta sau să mă documentez despre locurile pe care urma să le vizitez. S-a obișnuit și domnul primar cu stilul meu, era suficient un gest ca să încetinească și, uneori fără să cobor din mașină, să fac câte o poză.
Bizușa
Prima oprire a fost la Bizușa. Cândva, aici era una dintre principalele baze de tratament ale județului, zona beneficiind de apă minerală sulfuroasă. Denumirea maghiară a localității Büdöspataka provine de la cuvintele ”büdös” - ”împuțit” si ”patak” - ”pârâu” cu aluzie la părâul ce colectează izvoarele sulfuroase. Pe versantul stâng al Văii Secătura - un afluent al Someșului, într-un cadru natural mirific, se întinde ceea ce a fost cândva stațiunea Bizușa-băi. Astăzi mai funcționează un singur pavilion, o clădire cu 4 nivele. Se numește hotel/pensiune Ceres cotată la 2 stele. La exterior hotelul arată bine, pare renovat de curând, iar faptul că aproape la fiecare balcon sunt prosoape sau rufe la uscat, arată gradul de ocupare a acestuia. Hotelul dispune de 75 de locuri și de o bază de tratament.
Însă contrastul dintre această clădire și șantierul din jur este foarte mare. Încă un bloc cu cinci etaje este ca și părăsit deși se văd lucrări de reabilitare. ceva mai jos, o vilă cu balcoane ce amintesc de vilele de pe Valea Prahovei pare și ea părăsită. Din câte am înțeles de la domnul primar, există un investitor care s-a apucat să renoveze câteva clădiri, inclusiv restaurantul de la intrarea în stațiune. Cu siguranță zona are mare potențial și readucerea stațiunii la faina pe care o avea cândva va fi motorul dezvoltării turistice a comunei.
Am văzut și izvorul, una dintre sursele de apă. Este la doi pași de blocul părăsit, chiar lângă podul ce traversează valea. Debitul este destul de mare, se simte mirosul de sulf. Dacă zona nu ar fi șantier, aș fi criticat modul în care arată valea.
Din stațiune am urcat spre sat, localitatea ce s-a dezvoltat aici grației izvoarelor de apă cu puteri vindecătoare. Casele moderne contrastează cu cele câteva case vechi, iar din căsuțele de lemn ce altădată suplimentau locurile de cazare din hoteluri, au mai rămas doar două.
Îmbucurător este faptul că în localitate a început construcția unei biserici, surprinzător este faptul că mica localitate ce s-a dezvoltat în jurul bazei de gratament n-a avut niciodată o biserică. Construcția este necesară, mai ales că pe timpul verii, sunt mulți pacienți care nu au unde merge duminica la biserică. Lângă fundație, o bancă la umbra unui nuc te îndeamnă la meditație.
Luminișu
Mai sus de Bizușa, tot pe valea Secătura se desfășoară localitatea Luminișu sau Secătură cum îi spun localnicii folosind vechea denumire. Mi-a plăcut încă de când am intrat în sat, că multe din porțile de la șură sunt decorate cu motive de inspirație solară. De cele mai multe ori, în partea lor superioară, fiecare latură a porții are reprezentat din lemn un decor ce simbolizează răsăritul Soarelui.
Șurile sunt în două ape, partea triunghiulară orientată de regulă spre stradă, este din lem. Podul șurilor fiind de regulă folosit pentru a depozita fânul, este normal ca să existe un mod de aerisire și un mod de a permite pisicilor să circule în căutare de șoareci. Așa se face că, cele mai multe poduri de șură, au diferite ornamente realizate prin traforarea scândurilor. Sunt folosite fie motive florale, fie geometrice. Nu lipsesc nici simbolurile creștine, crucea fiind elementul cel mai prezent.
Clădirea școlii, acum nefuncțională, are o placă omagială ce conține textul: ”În amintirea primei întâlniri a fiilor satului Luminiș - Secătura 1543 - 29 VIII 1979.”. Acum clădirea este folosită ca secție de votare sau pentru diferitele evenimente ale comunității: ședințe, inmormântări etc. De altfel, așa cum aveam să aflu de la domnul primar, comuna Ileanda are și cele mai multe secții de votare, 10 la număr. Un tur al lor presupune un drum de aproape 65 de km.
Ajungem și la biserică, dar nu insist să facem rost de cheie ca să intrăm. Fațada bisericii este impunătoare, stilul este neoclasicist, iar hramul bisericii este cel al sfinților Petru și Pavel. De altfel, sfinții sunt zugrăviți de o parte și de alta a fațadei, fiind singurele pete de culoare a bisericii ce a fost de curând renovată.
Nu biserica mi-a trezit interesul ci o troiță aflată peste drum, într-o grădină. Am profitat de o spărtură în gard și după ce am trecut de conducta de gaz (da, satul este racordat la gaz!!) am ajuns lângă troiță. Un trandafir sălbatic și câteva tufe crescute în voie, obturează vizual troița. Am reușit oarecum să îmi fac loc pentru a admira de aproape realizarea artistică. Căci, avem de a face cu o adevărată operă de artă. Ornamentele sunt bogate, este folosit excesiv motivul frânghiei, dar și simbolul crucii sau rozeta. Două frumoase reprezentări ale ”sămânței vieții” - floarea cu șase petale, evident un motiv solar, sunt reprezentate pe ceea ce se vrea a fi brațul orizontal al troiței. Pe brațul vertical central (sunt de fapt 5 brațe verticale) este reprezentat sub formă de corpuscul Isus Hristos deasupra unui craniu, simbol al biruinței Mântuitorului supra morții.
Lângă troiță, un monument ridicat în memoria eroilor din cele două războaie mondiale, are o placă d emarmură neagră pe care scrie: ”În amintirea scumpilor noștri eroi 1917-1944.”
La coborâre, fotografiez un cal priponit într-o curte, ce părea curios să ne vadă, apoi o clădire superbă ce aduce mai degrabă cu un conac și ne oprim în curtea familiei Costin Gheorghe și Silvia. Motiv bun de a fotografia o poartă de șură.
Podișu
Ca să ajungem la satele de pe malul stâng al Someșului, trecem calea ferată și apoi un pod de fier suspendat. Podul, asemănător cu cele din dreptul localităților Lozna și Letca, are avantajul că scurtează distanțele pentru cei care vor să treacă de pe o parte în alta a Someșului. Așa cum se știe, singurele poduri rutiere ce sunt deschise și traficului greu, sunt la Ciocmani și Rus. Așa că aceste poduri mai mici sunt de un real folos pentru cei ce locuiesc în satele someșene.
Ciudat este faptul că, deși Primăria Ileanda poate accesa fonduri pentru asfaltarea acestui drum ce duce spre Rogna, se lovește de faptul că o parte din drum, cea dintre pod și calea ferată este a CFR-ului...Cum ar fi să rămână neasfaltată o porțiune din drum?
Odată trecuți pe malul stâng al Someșului, mergem spre stânga în localitatea Podișu. Ajungem curând la biserica de lemn cu hramul Sf.Arhangheli Mihail și Gavril ce datează din 1833. Arhitectura bisericii este simplă, absida altarului este decroșată și poligonală. Ferestrele au obloane de lemn, ceea ce dă bisericii o notă de eleganță. Turnul zvelt, are foișor cu galerie deschisă ce se termină cu o fleșă alungită.
În sat am mai văzut câteva case vechi, majoritatea având o prispă în dreptul camerei din mijloc. Și aici sunt modele traforate pe fațada pridvorului sau pe capătul dinspre stradă al șurilor. La o răscruce de uliți, aproape de ieșirea din sat, o răstignire are Cristosul de tablă îndoit. Probabil de la furtuna de anul trecut, care a culcat la pământ mai mulți stâlpi de beton și metal de înaltă și joasă tensiune.
De pe platoul acestui podiș - denumirea satului poate proveni și de la forma de relief, Podișul Someșan - se vede panorama asupra centrului de comună, localitatea Ileanda situată pe celălalt mal, la liziera pădurii ce se întinde pe dealurile ce străjuiesc malul drept al Someșului. Terenul care altădată era arabil, acum este fâneață și pășune pentru turmele de oi.
Rogna
Localitatea Rogna se distinge prin biserica de lemn cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, ridicată în 1897 pe când comunitatea era de partea uniației. Este posibil ca data edificării bisericii să fie mai veche, având în vedere inscripțiile din interior. Pereții bisericii sunt tencuiți cu pământ atât în interior cât și în exterior. Turnul și acoperișul bisericii este din tablă, doar partea turnului de sub coif a rămas din lemn. Pridvorul este închis.
În curtea bisericii se află unul dintre cele mai frumoase monumente din comună, dedicate eroilor din primul Război Mondial. Este împunător, deși mult mai mic decât cel din centrul de cumună. Obeliscul de piatră se termină cu o cruce de beton, ce a fost turnată ulterior (în anii de după Revoluție). Textul gravat într-o placă de marmură albă este următorul: ”Acest monument s-a ridicat în amintirea eroilor din comuna Rogna căzuți în războiul [...] 1914-1918.” Urmează o listă de 14 nume și la final textul ”Ridicat în anul 1936”. Se vede clar că o porțiune a textului lipsește, marmura a fost cioplită tocmai pentru a elimina acel text.
O femeie tocmai venea cu un dosoi de fân, așa că încercăm să aflăm despre ce este vorba. Femeia se oprește să discute cu domnul primar, acesta o ascultă atent. Am observat că ori de câte ori se întâlnește cu cineva, primarul este deschis spre problemele oamenilor, îi ascultă, încercând să le afle nevoile.
Suntem îndumați la cineva din sat care ar putea să ne lămurească. Acolo, domnul Chidean Valer ne-a primit cu drag, am băut o cană de apă rece și cum nu avea informația necesară l-a sunat pe mobil pe vecinul de mai sus. Acesta, Costin Ioan, un bătrân de 85 de ani, își amintește perfect despre ce este vorba. Textul care lipsește era ”pentru întregirea Neamului” și a fost decupat de către armata maghiară în 1940, când Ardealul a fost cedat Ungariei hortyste. Ceea ce nu-mi explic este de ce nu a fost pus textul la loc în perioada celor 77 de ani scurși de atunci? Oricum, domnul primar Cornel Lar vrea să completeze textul lipsă...
Ajungem în drumul județean 109 E, ce leagă localitățile Rus și Lozna trecând prin satele de pe malul stâng al Someșului. Pe măsură ce înaintăm spre localitatea următoare, spre Negreni, drumul este din ce în ce mai rău. Primarul spune că și acest drum va fi reabilitat în curând prin grija Consiliului Județean Sălaj.
Negreni
În Negreni, remarc alte câteva case vechi, cu frontonul pridvorului traforat cu motive solare. Se pare că aceste detalii de arhitectură sunt specifice caselor vechi din acestă parte a Sălajului.
Biserica de lemn de aici, este considerată a fi una dintre cele mai vechi din județ. Are o arhitectură simplă dar se remarcă pe de o parte motivul frânghiei care înconjoară biserica. De asemenea, pe latura de nord, din fostul portal de intrare, acum zidit, se mai văd ancadramentele ușii frumos decorate cu motivul crucii și al rozetei. Și aici biserica este acoperită cu tablă, ceea ce strică puțin din aspectul bisericii dar pe de altă parte asigură trăinicie bisericii.
Și aici domnul primar Lar este recunoscut de săteni, nu scăpăm fără să intrăm pentru câteva minute în curte la Vecian Romulus unde suntem serviți cu cafea și fructe.
Dăbâceni
Ca să ajungem în Dăbâceni, sat situat pe celălalt mal al Someșului, trecem prin localitățile Buzaș și Rus din comuna vecină, Rus. Ne oprim să vedem biserica din Buzaș și celebra discotecă a tineretului din Rus.
Odată trecuți dincolo de Someș, urcăm și până la Mănăstirea Rus însă nu o găsim pe singura măicuță ce are grijă de așezământul monahal.
Dăbâceni este satul adoptiv al domnului primar, așa că aici se simte cel mai bine. Satul este situat pe o terasă a Văii Someșului, este ferit de revărsările răului, are apa de foarte bună calitate și fiind situat la mică distanță de pădure are aer curat. De apa bună aveam să mă conving, când, în centrul satului, ne-am oprit la o cișmea cu foișor. Câțiva copii, printre care și ai domnului primar, s-au și apucat să curețe, apostrofați de primar.
Ajungem și acasă la domnul primar, o găspodărie frumoasă, așa cum îi stă bine unui gospodar. După ce ne odihnim și schimbăm câteva impresii, mergem spre Ileanda să-mi recuperez mașina.
Ne oprim și la biserica din sat, primarul îmi deschide fiind unul dintre coratorii și cântăreții din strană ai acesteia. Biserica cu hramul Sf.Arhangheli Mihail și Gavril - ce sunt zugrăviți la intrare - a fost zidită în perioada interbelică, în anul 1925, bătrânii satului afirmă că patru ani au fot necesari pentru ridicarea acesteia. Pictura a fost executată în frescă de către pictorul Tudor Costică din București cu ocazia renovării din anul 1986.
Deși biserica are turlă, clopotele au fost mutate într-o clopotniță ridicată în curtea bisericii. Tot aici se află și un monument închinat eroilor satului, căzuți pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial. Monumentul a fost ridicat în anul 1936 de către Muscă Dumitru.
Spre Ileanda. Monumentul Foamei.
Odată reveniți în drumul drumul European E58 Dej - Baia-Mare, ne oprim între Dăbâceni și Ileanda la ”Monumentul Foamei”. Este vorba despre acel obelisc ridicat în 1849 în amintirea episodului din anii 1814-1817, când sătenii ce voiau să-și părăsească gospodăriile și să ia drumul Moldovei din cauza cumplitei foamete ce s-a abătut peste aceste locuri, au fost împiedicați de către vicecomitele Ujfalvi Sámuel care, dându-le de lucru, i-a pus să sape drumul peste deal între Dăbâceni și Glod.
Nu voi insista cu povestea ridicării acestui monument, am scris un material amplu în iunie 2015 (textul integral aici). Practic de la acest material a început prietenia mea cu domnul primar, pe atunci viceprimar al comunei Ileanda. Față de cum am găsit monumentul în urmă cu doi ani, se poate spune că comunitatea locală, în frunte cu domnul primar Lar Cornel, a făcut eforturi să curețe locul pe care este amplasat acesta. Acum monumentul este vizibil, iar cei care au curiozitatea să oprească, se pot apropia de monument.
Ba mai mult, intențiile domnului primar sunt de a pune și mai bine în evidență acest monument, ce spune o poveste din istoria acestor locuri. Se vrea reabilitatrea monumentului și amenajarea unui loc de parcare, profitând de faptul că în acest an se împlinesc 200 de ani de la sfârșitul foametei din anii 1814-1817. Ar fi extraordinar dacă s-ar reuși acest lucru; exemplul dat de comunitatea din Ileanda care iată, știe să se împace cu istoria sa, ar putea fi urmat de alte comunități locale care au monumente de patrimoniu.
În loc de concluzii
După un tur de forță de o jumătate de zi, ghidat de însuși primarul comunei Ileanda, am reușit să văd (în viteză ce-i drept) nu mai puțin de 6 localități din cele 13 ale comunei. Dacă mai punem la socoteală localitățile pe care le-am văzut cu altă ocazie, ar mai rămâne pentru o altă ”hoinăreală” doar Măleni și Bârsăuța.
În primul rând trebuie să repet, sper să nu se supere nimeni, că am fost privilegit, beneficiind de ghidaj prin satele respective direct de la primarul comunei. Asta denotă interesul acestuia pentru promovarea localităților pe care le administrează.
Desigur, așa cum a remarcat și domnul primar, sunt încă multe neajunsuri. Nu ne-am propus să le scoatem în evidență, obiectivele vizitelor au fost altele. Important este că edilul comunei este la curent cu acestea, că are aplecare spre nevoile oamenilor. Deși îl cunosc de puțină vreme, știu că nu va lăsa lucrurile așa, că se va implica să le rezolve.
Pe de altă parte, remarc potențialul turistic pe care-l au satele comunei. Nu doar Bizușa, unde tratamentele balneare au deja o tradiție, ci mai toate satele au șansa să fie situate într-un cadru natural ce potențează latura turistică. Someșul, adevărata coloană vertebrală a comunei, podișul someșan, dealurile împădurite, salba de biserici de lemn ori de zid, elementele de arhitectură tradițională - iată suficiente elemente care pot contribui la dezvoltarea unui turism sustenabil în zonă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu