joi, 16 noiembrie 2017

A apărut Anuarul colecționarilor din Sălaj

Așa cum ne-am obișnuit deja, în ultimii 6 ani, Asociația Colecționarilor din Sălaj a editat anuarul pe anul 2017. Apărut în condiții grafice deosebite la Editura MEGA din Cluj-Napoca, anuarul reprezintă o sinteză a celor mai interesante articole scrise de membri asociației sau de alți colecționari din țară.





Este îmbucurător faptul că, iată, pentru al VI-lea an consecutiv, la Zalău apare Anuarul Colecționarilor din Sălaj. Volumul de 190 de pagini cuprinde între coperțile lui 15 articole din domenii variate: filatelie și istorie poștală, cartofilie, numismatică, medalistică sau din istoria radioului. 

Acest volum a apărut în cadrul proiectului ”Colecții și colecționari din Sălaj” derulat de către Asociația Colecționarilor din Sălaj,  cu sprijinulfinanciar al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, prin programul de finanțare nerambursabilă în anul 2017.



Și cum suntem în ajunul Centenarului Marii Uniri, volumul se deschide cu un studiu al istoricului Marin Pop: ”Preambul la Centenar: Contribuția Partidului Național Român din Sălaj la realizarea Marii Uniri din anul 1918”

De altfel și multe din articolele prezente în acest volum au legătură cu anii Primul Război Mondial: ”Emisiunea de bancnote a Băncii Generale Române (1917)”, ”Emisiunea de bancnote românești din anul 1917” - Emanoil Pripon; ”Centenar Mărăști - Mărășești - Oituz” - Ștefan Samoilă; ”Radioul militar în timpul Marelui Război pentru întregirea și unitatea neamului 1916-1918” - Florian Ungur. 



Sunt și alte articole interesante: ”Serviciul poștal Taxis pe vechiul teritoriu al județului Sălaj (1552-1556)”, ” Erori în lanț la o carte poștală ilustrată cu Cehu Silvaniei” - Daniel Mureșan; ”150 de ani de emisiune monetară în România” - Michael Werner sau ”Secretari generali ai Organizației Națiunilor Unite” - Radu Chișiu. 

Am debutat și eu cu un articol legat de un subiect drag mie - matematica și filatelia: ”Gazeta Matematică” - dedicat împlinirii a 122 de ani de la apariția revistei. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...