sâmbătă, 3 februarie 2018

Diaspora: Slujbă arhierească la Villarrobledo, în Spania

Întotdeauna am scris cu plăcere despre diaspora, despre comunitățile de români împrăștiate prin toate colțurile lumii. Iar când într-o astfel de comunitate are loc un eveniment important, cu atât mai mult acesta trebuie menționat și cunoscut. Un altfel de eveniment are loc în acest sfârșit de săptămână, la Villarrobledo, o localitate din provincia Albacete, comunitatea autonomă Castilla la Mancha. Credincioșii români ortodocși din parohia ”Sf.Prooroc Daniel” vor primi vizita arhierească a PS Macarie - Episcopul Europei de Nord.





Se știe, în Spania trăiesc comunități importante de români. Au ajuns acolo împinși de un dorința de a avea un trai mai bun. Unii sunt sezonieri, fac naveta între țara de origine - România și țara de adopție - Spania. Alții locuiesc acolo de zeci de ani și ajung acasă doar de sărbători. Oriunde s-ar afla, românii reușesc să păstreze în suflet locurile de acasă, cu sărbătorile și tradițiile în care au copilărit. Și chiar dacă, într-o lume occidentală profund secularizată, românii sunt prinși cu munca care le aduce un trai mai bun, viața religioasă a comunității nu este uitată. Duminica se întâlnesc la bisericile construite sau improvizate, unde-I aduc Slavă lui Dumnezeu și, la fel de important, socializează alinându-și dorul de casă.

În centrul Spaniei, la jumătatea distanței dintre Madrid și Valencia, în localitatea Villarrobledo din provincia Albacete ce numără aproximativ 25.000 de locuitori, aproape 10% sunt români. Iar mulți dintre aceștia sunt din Sălaj; din Șimleu Silvaniei, Mal, Ban, Bănișor, Zalău...




Comunitatea ortodoxă de aici este păstorită de 7 ani de către părintele Dan Constantin Cucul, originar din Sighetul Marmației, Maramureș. Părintele Cucul provine dintr-o familie de preoți, atât tatăl său - Gheorghe Cucul cât și fratele său - Gheorghe Cristian Cucul sunt preoți ortodocși în parohii din Castilla - La Mancha. Tatăl, părintele Gheorge Cucul păstorește comunitatea de români ortodocși din Manzanares, Ciudad Real; fratele, Gheorghe Cristian Cucul păstorește comunitatea românilor ortodocși din Albacete. O familie ce iată, face apostolat în Spania!

Românii ortodocși din Villarrobledo, au o biserică ”improvizată” într-o hală. Aici, în anul 2014 s-au apucat să-și amenajeze locașul de închinare. L-au terminat în 7 iunie 2015 și de atunci, aici au loc slujbele religioase. Făcând abstracție de clădire, care de la exterior nu arată a biserică, în interior senzația este că te afli într-o biserică veritabilă. Iconostasul, frumos pictat are următoarele icoane (de la stânga la dreapta): Sf. Ierarh Nicolae, Fecioara Maria, Mântuitorul Isus Hristos și Sf.Prooroc Daniel. 





Tot aici, românii și-au amenajat un mic colț muzeistic în care, fiecare a adus câte ceva de acasă: o ștergură, o icoană, un peretar, o ie, o furcă de tors, o cruce. Am văzut în imagini chiar și o hartă a României. 




Nu puține au fost evenimentele organizate de biserică, în care credincioșii îmbracă cu mândrie costumul popular. În unele imegini, la care am avut acces prin intermediul lui Agustin Montero - spaniolul cu suflet de român, am recunoscut și costume populare sălăjene. De altfel, Agustin Montero este ”liantul” dintre Sălaj și comunitatea din Villarrobledo. Așa cum se știe, în acestă iarnă am ”hoinărit” împreună prin câteva sate sălăjene; experiențele de aici le-a dus în sufletul său mare și le-a împărtășit românilor de acolo. Mâine, la evenimentul din parohia română ortodoxă din Villarrobledo, Agustin va vorbi cu sălăjenii, le va împărtăși experiența lui din Sălaj. Și, cine știe, poate vom face împreună un documentar despre sălăjeii de acolo.

Agustin Montero este legat sufletește de acestă comunitate de români, dar și de aceste locuri. Este originar din provincia Albacete, dintr-un sat situat la 100 de km de Villarrobledo. Iar aici, în comunitatea românilor ortodocși a cunoscut-o pe 15 august 2013 pe soția sa, Maria - originară din Prundu Bârgăului, județul Bistrița Năsăud. 





Revenind la evenimentul de mâine, cel al vizitei Prea Sfințitului părinte Macarie - Episcopul Europei de Nord, trebuie spus că va fi unul cu o adâncă încărcătură simbolică. Părintele Macarie Drăgoi este originar din localitatea bistrițeană Spermezeu. Astfel că la eveniment vor participa și circa 100 de români plecați din Spermezeu și stabiliți într-un sat Alcazar de San Juan, situat la 100 de kilometri de Villarrobledo. Vor veni împreună cu preotul lor, îmbrăcați în costume populare. Alături de PS Macarie, vor oficia Sfânta Liturghie un sobor de preoți din parohiile românești din Spania dar și veniți din România. 

Dincolo de evenimentul religios, important este că acolo, în Spania, românii ortodocși nu-și uită tradițiile și obiceiurile. Și ori de câte ori au ocazia îmbracă costumul popular, semn al identității lor de neam. Pentru acest lucru, noi cei din țară care nu purtăm costumul popular, ar trebui să le fim recunoscători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...